Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:05 13 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Miercuri, 19 august 2026, se va opri apa în Medgidia, județul Constanța. Zonele vizate de întrerupere

ro

13 Aug, 2026 15:04 192 Marime text
Sursa foto: Pexels






La nivelul sistemului de alimentare cu apă din municipiul Medgidia vor fi executate mai multe lucrări programate, ce vizează dezafectarea unor tronsoane din rețeaua veche și conectarea noilor rețele de pe străzile Romană și Călugăreni, înlocuirea conductei de refulare aferente rezervorului Hidrofor, concomitent cu efectuarea unor operațiuni de mentenanță, igienizare și reabilitare a rezervorului, precum și montarea de vane pentru sectorizarea sistemului centralizat de distribuție în mai multe zone ale orașului.

Potrivit RAJA Constanța, pentru realizarea intervențiilor în condiții de siguranță și pentru asigurarea desfășurării corespunzătoare a operațiunilor tehnice, furnizarea apei potabile va fi sistată miercuri, 19 august 2026, în intervalul orar 08.00 – 24.00.

Vor fi afectați consumatorii din următoarele zone: Rezervor Hidrofor și zona Hidrofor, strada Poligonul Viilor Văii, zona Spital, zona Poștă, cartier Catanga, cartier Berărie, cartier Ostrov, cartier VS-uri, zona Pepinieră dar și abonații din satul Remus Opreanu.

Lucrările sunt prevăzute în cadrul Contractului de lucrări CL23 – „Rețele apă și aducțiuni Medgidia. Rețele de canalizare Medgidia”, parte a programului de investiții destinat modernizării infrastructurii de apă și canalizare din municipiul Medgidia, cu o valoare totală de aproximativ 53 de milioane de lei.


„Rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea.

La reluarea alimentării, este posibil ca apa să prezinte temporar modificări ale aspectului, precum turbiditate sau culoare.Recomandăm utilizarea acesteia doar în scopuri menajere până la limpezirea completă.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și îi asigurăm pe abonații afectați că echipele constructorului vor depune toate eforturile necesare pentru finalizarea intervențiilor în timp operativ și reluarea furnizării apei potabile în condiții normale de funcționare.”, transmite RAJA Constanța. 


Citește și
Apă oprită pentru mai mulți locuitori ai Constanței, joi 20 august. Câteva străzi afectate timp de 10 ore





 

Ti-a placut articolul?

Comentarii