Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:53 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mesajul emoţionant al soţiei lui Mihai Şora în ziua înmormântării lui. „Să fii cuminte! Mă întorc repede“ (FOTO)

ro

28 Feb, 2023 12:08 1272 Marime text
foto: Facebook.com Soția lui Mihai Şora a postat un mesaj plin de emoție pe pagina eseistului în ziua înmormântării acestuia.

"Iubitule, aşa arată Biserica inimii tale: încă mai plouă, dar nu e frig - ori poate nu mai simt eu frigul acum, când ştiu că eşti liniştit, că ai văzut atâţia oameni dragi care au trecut să te salute şi să spună o rugăciune", a scris pe Facebook Luiza Palanciuc, alături de o fotografie cu Biserica Albă.

"Din stradă bate lumina unui bec, iar, dacă mă uit cu atenţie şi socotesc cum eşti aşezat în Casa Domnului, văd că ea bate chiar peste tine. Să-i porţi în gând pe părinţii Mihail, Florian şi Silviu: erau atât de emoţionaţi în timpul slujbei! M-a întrebat cineva, la un moment dat, unde este deschisă Cartea de Condoleanţe, să lase câteva rânduri. Pur şi simplu am uitat! Iartă-mă, iubitule. Nici nu mi-a trecut prin minte, de fapt, că ar trebui să caut una. Voi lua un caiet de-al tău din teancul celor neîncepute. Ţi se potriveşte oricum mai bine decât un voluminos in-folio cu ferecături şi margini aurite. Şi voi scrie eu la început: „Mihai Şora este sarea Pământului". Să fii cuminte! Mă întorc repede. Luiza". 



Ceremonia de înmormântare, cu onoruri militare, va avea loc marţi, începând cu ora 14.30, la Cimitirul Bellu, figura 10.

Filosoful Mihai Şora a murit sâmbătă la vârsta de 106 ani, membru de onoare al Academiei Române și  una dintre cele mai distincte voci din filosofia contemporană românească. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii