Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:09 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mercedes-Benz a pierdut titlul de cel mai mare producător mondial de automobile de lux. Care este acum brandul cu vânzări record

ro

07 Jan, 2022 20:28 1501 Marime text
Grupul Daimler AG a anunţat vineri, 7 ianuarie, că divizia sa Mercedes-Benz a vândut anul trecut 2,05 milioane de vehicule, pierzând titlul global pe segmentul de maşini de lux pentru prima dată în ultimii cinci ani, transmit DPA şi Reuters.



Brandul BMW raportase pentru 2021 vânzări record de 2,2 milioane de vehicule. În 2016, BMW a pierdut titlul de cel mai mare producător mondial de automobile de lux.


De asemenea, Daimler AG a informat că anul trecut brandul Smart a livrat 38.514 vehicule, în timp ce Mercedes-Benz Vans a vândut 334.210 unităţi, un avans de 2,5% faţă de 2020.


Vânzările de automobile electrice au crescut cu peste 90%, la 99.301 vehicule, a precizat grupul german.



Cel mai semnificativ declin al vânzărilor de vehicule de pasageri în 2020 a fost înregistrat în Europa (1,2%), faţă de o scădere de doar 2% în China şi o creştere de 0,4% în Statele Unite, a informat Daimler.



Compania susţine că deficitul de semiconductori a afectat vânzările la finalul anului trecut. Pe plan global au fost vândute 464.130 maşini Mercedes-Benz în trimestrul patru din 2021, cu aproape un sfert mai puţine decât în perioada similară din 2020.



Recent, Daimler anunţa că între 2022 şi 2030 va investi peste 40 de miliarde de euro pentru a dezvolta automobile electrice pe baterii. Daimler a precizat că, împreună cu partenerii săi, va construi opt noi uzine de baterii, pe măsură ce îşi va majora producţia de automobile electrice, şi de asemenea va fi pregătit ca până în 2030 să fie un producător care va fabrica doar vehicule electrice.

Daimler deţine divizia de lux Mercedes-Benz şi brandul Smart.

Foto Pixabay

Sursa Agerpres
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii