Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:27 01 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mai multe tabere particulare pe litoral

ro

01 May, 2003 00:00 1058 Marime text

Agentii economici se pregatesc de vacanta

Bazele trebuie sa aiba cele mai bune conditii de cazare, sistem propriu de alimentare cu apa rece si calda, spatiu in care elevii sa poata lua masa, locuri de joaca amenajate adecvat * Celor 12 tabere particulare de pe litoral li s-a acordat avizul de principiu pentru a desfasura activitati pentru copii, urmand ca, la inceputul vacantei de vara, aceste locatii sa fie vizitate de o comisie ANTTS

In acest an, vor functiona pe litoral 12 baze turistice particulare, dintre care cinci vor fi in Costinesti si doua in Navodari. Pentru a functiona, o baza turistica este necesar sa aiba autorizatie de functionare de la Agentia Nationala a Taberelor si Turismului Scolar. Agentii comerciali trebuie sa indeplineasca o serie de conditii pentru ca, in perioada vacantei, sa poata primi elevi in bazele turistice proprii. Astfel, bazele trebuie sa aiba cele mai bune conditii de cazare, sistem propriu de alimentare cu apa rece si calda, spatiu in care elevii sa poata lua masa, locuri de joaca amenajate adecvat. In general, aceste baze turistice sunt mult mai bine echipate decat cele ale agentiei si tocmai de aceea sunt verificate periodic de reprezentantii ANTTS, agentii economici riscand sa le fie ridicata autorizatia in cazul in care se constata deficiente. Pe langa acestea, taberele particulare vor primi avizul de functionare numai daca in incinta lor functioneaza cabinete medicale si exista personal specializat. Directorul Agentiei Teritoriale a Taberelor si Turismului, Gheorghe Balaban, a declarat ca, in aceasta vara, taberele particulare vor primi avizul de functionare numai daca vor infiinta, in propriile spatii, un cabinet medical permanent. Gheorghe Balaban a adaugat ca s-a luat aceasta decizie pentru a nu se mai inregistra probleme. Anul trecut au existat cazuri in care s-a apelat la serviciile medicale ale taberelor Agentiei Nationale, aflate, in unele situatii, la distante mari. In luna martie, agentii comerciali au trebuit sa depuna actele necesare pentru a primi avizul de principiu de functionare a taberelor particulare, iar inainte de inceperea sezonului ATTTS Constanta va verifica daca au fost indeplinite conditiile cerute. Cele 12 baze turistice au putut astfel sa participe la targul de oferte al Agentiei Nationale. Seful Serviciului Parteneriat Social din cadrul ANTTS, Adrian Costea, a precizat ca celor 12 tabere particulare li s-a acordat avizul de principiu pentru a desfasura activitati pentru copii, urmand ca, la inceputul vacantei de vara, aceste locatii sa fie vizitate de o comisie ANTTS care, in functie de constatari, va acorda sau nu avizul de desfasurare a taberelor pentru copii. Anul trecut si-au desfasurat activitatea pe litoral aproximativ 10 tabere particulare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii