Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:31 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liviu Dragnea, la școala politică de vară a TSD de la Neptun - ”Numai cunoaşterea vă va ajuta să fiţi puternici”

ro

15 Jun, 2018 22:23 2872 Marime text
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a îndemnat vineri, în cadrul școlii de vară a TSD de la Neptun, pe tinerii social-democraţi, să se informeze mai bine pentru ”că numai cunoaşterea îi va ajuta să fie mai puternici în acest război”.
 

"Da, românii vor să muncească, dar vor să aibă şi salarii mari, pentru că şi ei au copii, aşa cum au şi europenii şi ei vor pentru copiii lor o şcoală bună, o educaţie bună, să aibă posibilitatea să plece în concediu cu copiii lor, să aibă posibilitatea să simtă şi să guste viaţa (...). Şi pentru asta ne batem cu nişte forţe mari, şi dinăuntru şi din afară. Nu sunt poveşti. În afară de conversaţiile pe Facebook, pe care e bine să le aveţi, mai citiţi şi alte articole interesante, ştiri interesante despre ce se întâmplă în lume, despre cum sunt implicaţi unii miliardari în unele ţări şi câte miliarde cheltuie, ce fac în America, ce-au făcut şi la noi, ce-au făcut şi în alte ţări şi să încercaţi să înţelegeţi că numai cunoaşterea vă va ajuta să fiţi puternici în acest război în care suntem împreună - suntem o echipă. Câteodată şchiopătează la oamenii fără caracter, la oamenii mincinoşi. Şi noi am avut şi mai avem - e un partid mult prea mare ca să nu avem aşa ceva. Vestea bună e că sunt foarte puţini în comparaţie cu sutele de mii de membri pe care îi avem", a afirmat Dragnea la Şcoala Politică de Vară a TSD.


El a adăugat că guvernarea PSD a adoptat deja o serie de măsuri pentru tineri şi va adopta în continuare şi a menţionat că se va merge "până la capăt cu programul de guvernare".

"Am spus la miting că vom merge până la capăt şi au sărit unii - cărora mă abţin foarte greu să le pun o etichetă aici, în faţa voastră - prin cele două televiziuni ale SRI-ului, alţi acoperiţi, politicieni, procurori la CSM. (...) Am spus că mergem până la capăt. Mi-a zis cineva că parcă am fi brigăzile albe îmbrăcaţi în alb. Şi am spus: brigăzile albe cred că e de bine, treaba ta", a adăugat liderul PSD.

Sursă: AGERPRES
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii