Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:38 30 11 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

LIVE. Exercițiul „Noble Blueprint 21“ Eveniment important în Terminalul Pasagere, din Portul Constanța (galerie foto și video)

ro

28 Oct, 2021 12:30 1103 Marime text
  • Astăzi, amiralul Robert P. Burke, comandantul Comandamentului Forțelor Aliate Întrunite al NATO de la Napoli, împreună cu generalul-locotenent Daniel Petrescu, șeful statului Major al Apărării se află la Terminalul Pasagere, din Portul Constanța, în prezența oficialilor militari și civili din România, Bulgaria și din structurile NATO.
Exercițiului „Noble Blueprint 21” are ca obiectiv principal să ofere autorităților politice și militare ale NATO suportul necesar pentru proiectarea, organizarea și desfășurarea unor operații de răspuns la posibile crize regionale, în conformitate cu Articolul 5 al Tratatului Alianței Nord-Atlantice, sub conducerea Comandamentul Forțelor Aliate Întrunite al NATO.

„Noble Blueprint 21” contribuie la consolidarea bazei informative a comandanților structurilor operaționale și tactice ale NATO, pentru sincronizarea procedurilor operaționale și a capacităților de reacție.

Într-un mediu de securitate dinamic și volatil, cooperarea nord-atlantică este tot mai necesară și mai justificată. NATO este o organizație puternică datorită coeziunii membrilor săi și garantează securitatea fiecărui stat al Alianței. 

Odată cu intrarea României și Bulgariei în Alianța Nord-Atlantică, NATO şi-a consolidat prezenţa pe flancul estic, iar inițiativele luate în cadrul aliat consolidează capacitatea de reacţie rapidă a NATO, în sprijinul funcţiilor de apărare, de descurajare şi pentru intervenţii militare rapide în situaţii de criză în regiunea Mării Negre.

„Din punct de vedere al instruirii în context multinațional, încheiem astăzi un alt eveniment major de pregătire, exercițiul Noble Blueprint 21.
Exercitiul a fost planificat de comandantul suprem al Forţelor Aliate din Europa și condus de comandantul Comandamentului Aliat al Forțelor Întrunite de la Napoli.
 
El demonstrează coeziunea aliaților ca urmare a implementării conceptului de realizare a „cunoașterii reciproce înainte de a acționa, la nevoie, în format aliat” – „know each other before we need each other”.

Astăzi, la Constanța, s-a derulat ultimul punct al secvenței de instruire. Conducătorul exercițiului, Comandantul Comandamentului Aliat al Forțelor Întrunite de la Napoli, domnul amiral Robert Burke, este alături de mine.
 
Țin să-i mulțumesc pentru atenția acordată desfășurării exercițiului și doresc ca, pe această cale, să îl asigur de întreaga apreciere a Statului Major al Apărării nu doar pentru excelenta cooperare dintre structura pe care o comandă și structurile aliate dislocate pe teritoriul național, ci și pentru colaborarea remarcabilă dintre Comandamentul Aliat al Forțelor Întrunite de la Napoli și Comandamentul Forțelor Întrunite din România.
 
Asigurarea securității naționale se realizează prin complementaritatea dintre postura naţională şi contribuţia colectivă la nivelul NATO.


 
În acest context, adaptăm permanent capacitatea națională de gestionare a riscurilor și amenințărilor și punem accent pe componenta de interacțiune și consolidare reciproca între capabilitățile naționale și cele care pot fi angajate la nivel aliat.
 
Relația transatlantică reprezintă principalul element de susținere a solidarității și coeziunii.
 
În acelasi timp, Art. 3 al Tratatului de la Washington subliniază obligaţia fiecărui stat de a-şi dezvolta şi menţine capabilităţi suficiente pentru a rezista în faţa unui atac armat.  
 
Noble Blueprint 21 a inclus misiuni de recunoaștere terestră și aeriană în România, vizite la unități esențiale din arhitectura defensivă aliată din țara noastră și discuții care au vizat sincronizarea acțiunilor din plan național cu cele din cadru aliat.
 
Pe parcursul exercițiului, alături de specialiștii Comandamentului Aliat al Forțelor Întrunite de la Napoli s-au aflat specialiști din cadrul Comandamentului Forțelor Întrunite din România, reprezentanți ai Comandamentului Forţelor Terestre Aliate, Comandamentului Forţelor Aeriene Aliate, Comandamentului Forţelor Navale Aliate, ai Forței de Răspuns a NATO 21, ai Structurii de Forțe a NATO din România și Bulgaria, precum Comandamentul Corpului Multinațional Sud-Est, Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est, Brigada Multinațională Sud-Est, Unitatea de Integrare a Forțelor NATO din România și Unitatea de Integrare a Forțelor NATO din Bulgaria, dar și reprezentanți ai Special Operations Command și U.S. European Command.  
Doresc să transmit înalta considerație pe care o port tuturor și să le mulțumesc pentru remarcabilul lor efort de a planifica, organiza și desfășura această importantă perioadă de instruire, chiar în condițiile sanitare deloc ușoare.
 
Interesul dumneavoastră, al tuturor, pentru succesul activității, a demonstrat, în primul rând, angajamentul și solidaritatea națiunilor Alianței pentru a menține securitatea teritoriului și a granițelor NATO.

Acest exercițiu ne-a permis să înțelegem mai bine elementele-cheie ale planificării atât din punct de vedere conceptual, cât și prin realizarea unei imagini reale a terenului si geografiei diferitelor zone de pe teritoriul ROU.
  
Obiectivul - „know each other, before we need each other” -  a fost atins. Decidenții militari aliați au o înțelegere clară a capabilităților defensive naționale și s-au familiarizat cu zonele de interes strategic din România.
 
Prin astfel de exerciții asigurăm coeziunea pentru apărarea intereselor NATO în regiunea Mării Negre. Securitatea acestei regiuni necesită o abordare cuprinzătoare.
 
Suplimentar evenimentelor multinaționale de instruire curente, NATO, prin structurile sale, menține stabilitatea regiunii și prin implementarea Prezenței Avansate Adaptate de consolidare a securității în domeniile terestru, aerian și maritim.
  
Pentru România, regiunea Mării Negre reprezintă o zonă de maxim interes strategic.
 
În ultimii ani, țara noastră și-a întărit rolul de stat aliat și actor regional care participă activ la asigurarea securității euro-atlantice și internaționale. România îşi consolidează permanent apărarea şi își prezervă interesele în Marea Neagră şi la fluviul Dunărea, cu structurile și capabilitățile proprii, până la activarea mecanismelor internaționale de tip „Art. 5”/NATO sau „Art. 42/7”/TEU.
 
Ca membru al Alianței, ne asigurăm că postura de descurajare și apărare în acest areal rămâne credibilă, coerentă și reziliență, inclusiv prin dinamizarea parteneriatelor cu state interesate şi îmbunătăţirea capacităţii de cunoaştere a situaţiei şi avertizare timpurie. 
 
Pentru noi, anul 2021 poate fi definit ca un vârf al instruirii în context național și multinațional. Noble Blueprint 21 este un argument al faptului că instrucția nu se termină niciodată.
 
Vom continua procesul intens al pregătirii pentru a crește capacitatea de reacție atât în plan național, cât și ca răspuns în cadru aliat pentru orice tip de amenințare, venită din orice direcție.
 
La final, vă mulțumesc din nou domnule amiral Burke pentru modul de conducere a exercițiului și vă rog să transmiteți gratitudinea militarilor români colectivului Comandamentului Aliat al Forțelor Întrunite de la Napoli pentru implicarea și în organizarea acestei activități. Noble Blueprint 21 a fost un succes, ne așezăm din nou în poziție de start pentru noile provocări profesionale comune”, a declarat generalul-locotenent Daniel Petrescu, șeful statului Major al Apărării.


Comandantul Comandamentului Forțelor Aliate Întrunite al NATO de la Napoli, Robert Burke: 

„Good Day Everyone. It’s a real pleasure to be back in Romania, and to be here in the vibrant port of Constanta to cap off a big year of progress with Romania.
 
In May and June we conducted NATO’s flagship exercise Steadfast Defender 2021 here and soon after sawMultinational Corps Headquarters Southeastreach Initial Operational Capability.
 
I’ll tell you, the forward movement we’ve made together has had a big and positive impact on how NATO nations envision deterrence and defense in the Euro-Atlantic Area – especially here in the Black Sea region.
 
General Petrescu, this is all a great credit to Romania as a steadfast Ally and a thought leader within the Alliance.
 
Your team has significantly advanced our common interest in bringing together the various authorities involved so that we know one another better before we need each other.
 
This week my command staff, the Romanian Defense Staff and our Bulgarian counterparts joined together to conduct a collaborative review of our combined NATO and national operational capabilities, for us all to gain familiarity with key Romanian terrain should any adversary threaten Allies in the Black Sea Region.
 
Our visit to Focsani Gate yesterday and to Constanta military harbor today have been very worthwhile, as they help us all as operational commanders to visualize key terrain in the context of our current plans.
 
And we have had a great exchange of ideas to expandthe collaboration between our teams and make our combined preparations more complete.
 
Our aim in reviewing our various Allies and national preparations is not to provoke conflict, but rather – through an unwavering focus on coordinated deterrence and integrated defense activities – to preserve the peace.
 
In this vein, NATO exercise Noble Blueprint has validatedthe Alliance’s freedom of action within the Euro-Atlantic Area, reinforced the sovereignty, security and territorial integrity of Allied nations in the Black Sea Region, and demonstratedthat our combined military posture remains credible, coherent and resilient to themalign activities of any adversary.
 
It is also in this spirit that I’m looking forward to conveninghere early next year – asCommander of U.S. Naval Forces Europe and with the support of Romanian authorities – the first iteration of a regular Black Sea Naval Forum.  
 
This forum will bring together policy makers and Heads of Navy from across the Alliance to advance our shared understanding of Black Sea regional security challenges and deepen our coordination of maritime initiatives to better meet the region’s needs.
 
Ultimately, the strength and common purpose we Allies exhibit with exercises like Noble Blueprint and efforts, at all levels, to synchronize our activities will make the difference between whether Europe experiences more instances of adversary aggression going forward, or achieves a lasting measure of strategic stability.
 
This is important work.  I thank you for your interest in it and once again thank General Petrescu, Rear Admiral Panait, and the Romanian authorities for their active part in it”.






Sursă video: Forțele Navale Române
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii