Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:15 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lansarea cărții „Epistole către Ovidiu / Letters to Ovid / Lettres à Ovide”, găzduită de Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

ro

08 Dec, 2023 10:13 764 Marime text
Foto: Biblioteca judeteanaBiblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, cu sediul pe str. Mircea cel Bătrân, nr. 104 A, în colaborare cu Editura Eikon, S.C. Podgoria Ovidiu SRL și  Restaurantul japonez Tokyo Rikiya din Constanța, organizează Joi, 14 decembrie 2023, ora 1730, în Aula Bibliotecii, lansarea cărții „Epistole către Ovidiu / Letters to Ovid / Lettres à Ovide”, (Editura Eikon, 2023) în prezența editorului Ion Codrescu, conf. univ. dr. în Istoria artei la Universitatea „Ovidius” din Constanța, avându-i ca invitați pe prof. univ. dr. Ioan Stanomir, prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici și scriitorul Ovidiu Dunăreanu, membru al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, cu toții prezenți cu un text în volum.

Potrivit reprezentanților Bibliotecii Județene Constanța, volumul conține o serie de scrisori în română, engleză și franceză, dinspre prezent spre trecut, care îl au ca adresant pe nimeni altul decât cel mai mare poet al latinității, Publius Ovidius Naso, inițiind un dialog in absentia cu o mare personalitate.

„De asemenea, această carte adună contribuțiile unor intelectuali, scriitori din toate părțile lumii, Franța, SUA, Elveția, Spania, Canada, Marea Britanie, Suedia, Japonia, voci distincte care subliniază indirect moștenirea culturală comună pe care o reprezintă opera poetică a lui Ovidius.

Fiecare scrisoare constituie indirect și un exercițiu de admirație care deschide către un imaginar orizont de posibilitate, acela al unei comunicări dincolo de timp cu acest creator extraordinar care a fost Ovidius. Într-un fel, cartea desenează o hartă imaginară a unui dialog care unește câteva din marile culturi pentru care opera literară a lui Ovidius reprezintă un reper fundamental.

Însă, mai mult decât orice, cartea este emblematică pentru spațiul cultural dobrogean, pentru orașul Constanța, fostul oraș Tomis care l-a găzduit pe marele poet în exilul său și care a prilejuit scrierea unor opere precum „Tristia și Pontica” (Epistulae ex Ponto). De asemenea, ea a fost ilustrată de către Ion Codrescu cu minunate lucrări de grafică, evocând, de o manieră impresionistă, stări sufletești pe care opera și personalitatea acestui poet i le-a indus“ - au mai precizat reprezentanții Bibliotecii Județene Constanța. 

Lansarea cărții se încheie cu o degustare de vin. 

Citește și: 

„Notre ami. Anatole Magrin”Volum de peste 200 de pagini care prezintă viața și opera fotografului și diplomatului francez, ajuns o personalitate a Constanței
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii