Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:44 04 08 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Județul Constanța Bărbat fără permis, depistat conducând pe raza comunei Peștera

ro

13 Jun, 2021 14:29 621 Marime text
  • Acțiune desfășurată de polițiștii Secției 4 Rurală Medgidia.
  • În urma activităților, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, dintre care 3 la Legea 61/1991,  2 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 1 la Legea 55/2020, în valoare totală de 2.660 de lei. 
În noaptea de 12/13 iunie, în intervalul orar 21.00 - 02.00, polițiștii Secției 4 Rurală Medgidia au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor cu violență și a infracțiunilor contra patrimoniului.

Astfel, polițiștii au legitimat peste 48 de persoane, fiind oprite pentru  control 30 de vehicule.

În urma activităților, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, dintre care 3 la Legea 61/1991,  2 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 1 la Legea 55/2020, în valoare totală de 2.660 de lei.

În timpul acțiunii, a fost întocmit un dosar penal, pe numele unui conducător auto, de 57 de ani, care a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Peștera, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii