Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:24 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Investiţie de 53 milioane dolari Sorin Graure - „Modernizarea instalaţiei de cocsare este parte a strategiei Grupului Rompetrol”

ro

09 Aug, 2013 00:00 2666 Marime text
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului Rompetrol, a finalizat modernizarea instalaţiei de cocsare din cadrul rafinăriei Petromidia, în urma unei investiţii de aproximativ 53 milioane dolari. Investiţia va asigura operarea şi funcţionarea instalaţiei la standarde ridicate de performanţă, în conformitate cu angajamentele asumate privind respectarea normelor de protecţie a mediului. „Modernizarea instalaţiei de cocsare este parte a strategiei Grupului Rompetrol şi a unicului său acţionar KazMunayGaz pentru alinierea proceselor tehnologice şi a instalaţiilor rafinăriei Petromidia la nivelul standardelor europene de calitate.

Investiţiile în tehnologie şi mediu pe platforma Petromidia s-au ridicat în ultimii 5 ani la 600 milioane dolari, iar proiectul de modernizare a instalaţiei de cocsare a determinat atingerea unor performanţe ridicate ale fluxului tehnologic, prin creşterea eficienţei acestuia“, declară directorul general al companiei Rompetrol Rafinare, Sorin Graure. Dezvoltat în parteneriat cu Rominserv (contractorul general al Grupului Rompetrol) şi ConocoPhillips (unul dintre liderii sectorului petrolier internaţional), modernizarea instalaţiei a început în anul 2008 şi a beneficiat din partea companiei americane atât de tehnologie şi inginerie de bază, cât şi de consultanţă. Construcţia şi punerea în funcţiune a acesteia a avut loc în perioada 2010 – 2013. Procesul de modernizare a determinat o reducere cu 90% a consumului tehnologic, o scădere anuală cu 3 milioane dolari a pierderilor tehnologice, precum şi o diminuare semnificativă a consumului energetic. În acelaşi timp, modernizarea contribuie şi la creşterea gradului de fiabilitate şi de siguranţă a instalaţiei, precum şi a nivelului de protecţie a angajaţilor de pe platforma Petromidia.

Având o capacitate de 1,17 milioane tone pe an, instalaţia de cocsare asigură valorificarea superioară reziduului de vid provenit din Instalaţia de Distilare în Vid, pentru obţinerea de produse finite precum gaze, benzină, motorină uşoară, motorină grea şi cocs. În urma investiţiilor totale de 1,3 miliarde dolari susţinute de Grupul Rompetrol în perioada 2007 – 2012, rafinăria Petromidia şi-a majorat capacitatea de producţie la 14.000 tone pe zi, volumul maxim fiind atins în perioada mai - iunie 2013. Rompetrol Rafinare a înregistrat în 2012 o cifră de afaceri brută consolidată de 4,6 miliarde dolari şi un rezultat operaţional (EBITDA) de 76,8 milioane dolari. Compania şi-a diminuat pierderea netă consolidată cu 60% în primul trimestru din 2013, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2012 şi a înregistrat o cifră de afaceri netă consolidată de 728,4 milioane dolari, în primele trei luni ale acestui an.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii