Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:59 07 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Indemnizații aproape duble ale membrilor CA din TAROM, în plină perioadă de austeritate

ro

07 Jul, 2025 17:41 212 Marime text
Sursa foto: Facebook


 
Membrii Consiliului de Administrație al companiei aeriene de stat TAROM vor primi indemnizații aproape duble față de cele acordate anterior, în urma unui vot favorabil exprimat de acționari, inclusiv de Ministerul Transporturilor.

Potrivit știripesurse.ro, remunerațiile au fost majorate de la 12.500 de lei brut/lună la 24.148 de lei, o decizie luată cu sprijinul reprezentanților Ministerului, ROMATSA și Companiei Naționale Aeroporturi București. Singura abținere a venit din partea Longshield Investment (fosta SIF Muntenia).
Majorarea vine într-un moment în care Guvernul pregătește angajarea răspunderii pe o serie de măsuri fiscal-bugetare menite să reducă cheltuielile și să eficientizeze administrația publică – măsuri care au stârnit deja nemulțumiri atât în sistemul bugetar, cât și în mediul privat.

Noua componență a Consiliului de Administrație al TAROM, instalată în iunie 2024 cu un mandat complet de patru ani, înlocuiește o perioadă lungă de conducere provizorie, în care au fost numiți administratori temporari, adesea fără experiență în domeniu. Cu toate acestea, în pofida organizării unui concurs pentru selectarea unor profesioniști, șase dintre cei șapte membri ai actualului CA aveau deja legături politice și fuseseră anterior în funcțiile respective în regim interimar.


„La începerea mandatului, am cerut o situație a tuturor CA-urilor din societățile și instituțiile aflate în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Tot atunci, am luat act și despre mărirea indemnizațiilor pentru membrii Consiliului de Administrație de la Tarom. Am solicitat tuturor celor în drept un plan clar de eficientizare și restructurare. Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizațiile TUTUROR membrilor de CA din societățile și instituțiile aflate în subordonare să scadă drastic.


Nu voi tolera sinecurile și salariile lipsite de bun simț în vreme ce o țară întreagă va trece printr-o perioadă grea”, a scris pe rețelele de socializare ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban .

 
 
 Citește și
Traficul aerian, afectat de furtuna din București! Două aeronave, redirecționate către Constanța
 
 

 
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii