Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:16 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În Satu Mare Mamă cu șapte copii, internați în spital, intoxicați cu substanță de uz veterinar

ro

05 Jan, 2024 15:48 810 Marime text
Imagine cu rol ilustrativ




 
  • O mamă şi cei şapte copii ai săi au ajuns, vineri, la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare, după ce s-au intoxicat prin aplicarea externă a unei substanţe de uz veterinar, informează unitatea spitalicească, potrivit Agerpres.

„Azi, 5 ianuarie, s-au prezentat la UPU, intoxicaţi cu o substanţă de uz veterinar prin aplicare externă, o mamă cu 7 copii din mediul rural. După acordarea intervenţiilor de urgenţă, mama în vârsta de 37 ani şi un copil de 11 ani au fost internaţi pe secţia Terapie Intensivă, doi copii în vârstă de 9 şi 15 ani au fost internaţi pe secţia Pediatrie şi patru copii cu vârste de 5 ani, 7 ani şi două gemene de 3 ani au fost transferate la Pediatrie Cluj-Napoca", precizează sursa citată.


Starea pacienţilor este urmărită de medici. 

Citește și
O fetiță a murit și alți doi copii sunt în stare gravă după ce ar fi fost spălați de bunica lor cu o substanță toxică (VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii