Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:44 17 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premierul Ilie Bolojan, la inaugurarea a două pasaje rutiere la ieșirea din Oradea, investiții realizate cu fonduri din PNRR

ro

17 Aug, 2026 15:39 184 Marime text
Sursă foto: Facebook/Ilie Bolojan
Prim-ministrul Ilie Bolojan s-a aflat astăzi, împreună cu reprezentanții autorităților locale, la deschiderea pentru circulație a pasajelor subteran și suprateran de pe Calea Aradului (DN 79) din Oradea, proiecte finalizate cu finanțare din bugetele naționale, locale și PNRR.


Cele două investiții fac parte din rețeaua de șase pasaje rutiere construite la ieșirile din Oradea către Arad, Cluj și Satu Mare.

”Aceste lucrări de infrastructură vor descongestiona intersecțiile din zona metropolitană, ceea ce înseamnă mai puține accidente în trafic, timp de așteptare mai scurt, o fluență mai bună și un câștig pentru toți cei care sunt în zonă. Sunt recunoscător colegilor din administrația locală - Consiliul Județean, Primăria Oradea - , dar și celor din Ministerul Transportelor și CNAIR pentru că au finalizat aceste proiecte sub presiunea timpului”, a afirmat premierul Ilie Bolojan, la Oradea.

Șeful Executivului a mai declarat că eforturile pentru atragerea banilor europeni în această perioadă sunt reflectate în lucrările de investiții care au loc în toată țara, inclusiv construcția de autostrăzi, precum Autostrada Moldovei, spitale, școli, creșe, blocuri de locuințe anvelopate. Pentru derularea în ritm accelerat a acestor proiecte sunt importante atât colaborarea între Guvern, companiile publice și autoritățile locale, cât și implicarea companiilor private serioase, a adăugat șeful Executivului. 

Pasajele pe DN 79 intersecție cu Centura Oradea – Municipiul Oradea și intersecție drumuri colectoare zona Aeroport au implicat o finanțare totală de aproximativ 75 de milioane de lei. 

Pasajul denivelat pe DN 79 intersecție cu Centura Oradea – Municipiul Oradea este o investiție în valoare de aproximativ 37 de milioane de lei. Lucrările pentru pasajul subteran, rutier și pietonal, cu o lungime totală de 406 metri, au fost finalizate, iar în câteva zile urmează să fie procedurile de recepție.   

Pasajul denivelat pe DN 79 intersecție drumuri colectoare zona Aeroport a implicat o finanțare de 37,6 milioane lei. Lucrările pasajului suprateran cu o lungime de peste 500 de metri au fost finalizate, proiectul fiind deja recepționat. 

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.


Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii