Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:25 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imagini din timpul vizitei Ministrului Sănătății, la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

ro

11 Jan, 2022 13:49 2282 Marime text

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila efectuează marți, 12 ianuarie, o vizită la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, acolo unde în toamna lui 2021 a avut loc un incendiu la Secția de ATI COVID-19, iar mai multe persoane și-au pierdut viața.



În aceste momente, ministrul se află la Instituția Prefectului Județul Constanța.


Rafila a discutat cu autoritățile locale și conducerea spitalului în vederea redeschiderii secției, pentru a acorda asistență medicală bolnavilor de COVID-19, în condiții de siguranță.


În jurul orei 12.00, Alexandru Rafila, ajuns la Constanța alături de Constantin Dima, fostul șef al DSP Constanța pentru a discuta cu atuoritățile locale.

Acesta a menționat că nu este admisibil ca după 4 luni de la incendiu să fie închis spitalul.


Va sta de vorbă cu autoritățile și speră ca până la ora 15.00 va avea răspunsuri pentru situația creată. 

La finalizarea ședinței, Rafila a fost întrebat dacă spitalul are acreditare. Ministrul a precizat că va face declarații după vizita de la Spitalul de Boli infecțioase. Spitalul nu e încă deschis. Acreditarea e o procedură ulterioară. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii