Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:36 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ierarhul Tomisului, ÎPS Teodosie, la ceas aniversar

ro

12 Dec, 2020 00:00 3085 Marime text
  • ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împlinește, astăzi, 65 de ani

Astăzi, arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, împlineşte 65 de ani. ÎPS Teodosie s-a născut în 1955, într-o familie de creştini, Procopie şi Elisabeta Petrescu, în localitatea Gheorghieni, judeţul Suceava, fiind cel de-al 17-lea copil şi ultimul, primind la botez numele Macedon.

Copilăria şi-o petrece în localitatea natală. A urmat şcoala generală la Dorna-Arini, din judeţul Suceava, între anii 1962-1970. Ulterior, între anii 1970-1975, a urmat Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, iar între anii 1976-1980 - Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde îşi va lua licenţa în Teologie la disciplina „Îndrumări Misionare“, avându-l ca îndrumător pe regretatul pr. prof. univ. dr. Petre David.

Se înscrie la doctorat în octombrie 1980, specialitatea „Studiul Biblic al Vechiului Testament şi Limba Ebraică“. După promovarea examenului de admisibilitate, a trecut la elaborarea tezei de doctorat. În anul 1982 este încadrat cântăreţ bisericesc la paraclisul patriarhal „Sf. Antim“, iar la 1 octombrie 1986 a fost titularizat, prin concurs, în postul de asistent universitar la Facultatea de Teologie din Bucureşti, secţia Practică.

 

Tuns în monahism, la Schitul Crasna

În anul 1987 a intrat la Schitul Crasna (judeţul Prahova) ca frate de mănăstire şi a fost tuns în monahism, la 6 decembrie 1990, primind numele de Teodosie. La 24 februarie 1991 este hirotonit ieromonah, având ca atribuţiuni activitatea de asistenţă religioasă şi de misiune caritabilă la spitale şi casele de copii orfani din Bucureşti.

În perioada 1 octombrie 1992 - 1 aprilie 1993 a beneficiat de o bursă de studii la Universitatea Birmingham din Anglia. Ca slujitor al Domnului, a desfăşurat o intensă activitate liturgică şi omiletică la Catedrala Patriarhală, la Mănăstirea Antim din Bucureşti, la Paraclisul „Sf. Ecaterina“ al Facultăţii de Teologie, iar ca preot misionar, în cadrul programului de asistenţă religioasă şi caritativ-filantropică „Diaconia“ de la Centrul Patriarhal.

La 22 martie 1994, Sfântul Sinod al BOR l-a ridicat la rangul de arhimandrit şi a aprobat alegerea sa în funcţia de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu titlul de Snagoveanul. În ziua de 3 aprilie 1994, la Biserica „Sf. Spiridon cel Nou“ din Bucureşti, a fost hirotonit arhiereu. În anul 1999, obţine titlul de doctor în Teologie, cu teza „Cartea psalmilor şi importanţa ei în viaţa pastoral-misionară a bisericii“.


În anul 2000, se înscrie la cel de-al doilea doctorat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, secţia Muzică Bisericească, obţinând titlul de doctor în Muzică, în decembrie 2005. Ales pentru scaunul vacant de arhiepiscop al Tomisului Ca urmare a sănătăţi precare în care se afla, ÎPS Lucian Florea Tomitanul, arhiepiscopul Tomisului, a depus cererea de retragere la pensie. Sfântul Sinod, întrunindu-se în aula Palatului Patriarhiei în ziua de 21 februarie 2001, sub Preşedenţia Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist, i-a aprobat retragerea la pensie la vârsta de 78 de ani.

De asemenea, Preafericirea Sa a arătat că Sfântul Sinod a chibzuit în şedinţa sa din 4 octombrie 2000 ca voturile membrilor Colegiului Electoral să se îndrepte spre doi candidaţi: PS Galaction, episcopul Alexandriei şi Teleormanului, şi PS Teodosie Snagoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Colegiul Electoral Bisericesc a declarat ales pentru scaunul vacant de arhiepiscop al Tomisului pe Preasfinţitul Teodosie Snagoveanul.

În aceeaşi zi, la 21 februarie 2001, Sfântul Sinod a examinat, a cercetat canonic şi a validat alegerea de către Colegiul Electoral Bisericesc a Preasfinţitului Teodosie Petrescu în scaunul de arhiepiscop al Tomisului.

În prezent, acesta este şi prorector la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa. Întronizat în Duminica Floriilor Festivitatea de întronizare a Înaltpreasfinţitului Teodosie a avut loc la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Constanţa, în ziua de 8 aprilie 2001, în Duminica Floriilor, în cadrul sfintei liturghii, slujba fiind oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, un sobor de ierarhi ai Sfântului Sinod, preoţi şi diaconi, în prezenţa a mii de credincioşi.



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii