Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:17 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Guvernul anunţă autorităţile locale să ia măsuri pentru combaterea şi distrugerea ambroziei

ro

07 Sep, 2018 00:00 2729 Marime text
În şedinţa Guvernului din 5 septembrie 2018 au fost aprobate normele metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea ambroziei. În acest fel se stabilesc instituţiile responsabile, precum şi atribuţiile acestora în ceea ce priveşte prevenirea, combaterea şi distrugerea buruienii ambrozia.
 
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului şi Ministerul Sănătăţii vor realiza anual campanii de informare şi conştientizare împreună cu partenerii locali, stabilind măsurile ce se impun pentru limitarea ariei de extindere şi eradicarea acestei plante. Totodată, instituţiile menţionate vor crea o pagină specială de prezentare a ambroziei pe site-urile proprii până la data de 30.10.2018.
 
Prezentul act normativ prevede:
autorităţile administraţiei publice locale vor identifica anual terenurile infestate cu ambrozie de pe raza teritorială a unităţilor administrativ-teritoriale şi vor soma proprietarii sau deţinătorii acestora în vederea luării măsurilor necesare pentru evitarea instalării sau răspândirii acestei buruieni.
 
Verificarea şi constatarea nerespectării de către proprietarii sau deţinătorii de terenuri infestate cu buruiana ambrozie a dispoziţiilor din somaţie se realizează de către o comisie mixtă, constituită prin ordin al prefectului, formată din specialişti desemnaţi din cadrul direcţiilor pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, comisariatelor judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu, direcţiilor judeţene de sănătate publică şi autorităţii publice locale pe a cărei rază teritorială se face controlul. Totodată, comisia mixtă are competenţa aplicării sancţiunilor prevăzute de Legea nr. 62/2018.
 
Implementarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozie, aprobate prin proiectul de hotărâre, va conduce la diminuarea focarelor infestate cu buruiana Ambrosia artemisiifolia, a cantităţii de polen eliberate în atmosferă şi implicit la menţinerea unui mediu sănătos pentru populaţie.
 
Cercetările efectuate în unele state din Uniunea Europeană au condus la concluzia că speciile de plante care aparţin genului Ambrosia afectează în mod grav o parte semnificativă din populaţie, în special în ţările din Europa centrală, prin alergiile pe care le produc. Dintre acestea, cea mai nocivă şi mai răspândită este specia cunoscută sub denumirea ştiinţifică Ambrosia artemisiifolia, planta fiind nocivă prin efectul şi cantitatea de polen pe care o răspândeşte în atmosferă cu ajutorul vântului, în lunile de vară.
 
Prezenţa acesteia este semnalată şi în România pe raza mai multor judeţe din partea de vest a ţării, fiind o specie invazivă cu răspândire în multe areale, iar cantitatea mare de polen eliberată a determinat o creştere masivă a numărului de persoane care au reacţii astmatice sau care manifestă diferite forme alergice severe, cauzând boala numită „febra de fân”.
 
Pentru evitarea instalării şi răspândirii vegetaţiei adventive invazive şi eliminarea ei în cazul prezenţei pe terenurile intravilane sau extravilane, a fost adoptată Legea nr. 62/2018 privind combaterea ambroziei.
 
Citeşte şi:
 
„Vedeta“ toamnei, ambrozia, cea mai frecventă cauză a alergiilor acestui sezon. Ce amenzi riscă proprietarii care nu o distrug
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii