Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:56 29 05 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Termen-limită 30 iunie – Primăria Năvodari anunță controale și sancțiuni pentru nerespectarea obligației de combatere a ambroziei (P)

ro

28 May, 2025 09:18 338 Marime text

Primăria Orașului Năvodari atrage atenția tuturor proprietarilor și deținătorilor de terenuri asupra obligației legale de a desfășura, până la data de 30 iunie, lucrări de prevenire, combatere și distrugere a ambroziei – una dintre cele mai agresive plante alergene din România.

În conformitate cu Legea nr. 62/2018, această obligație revine nu doar proprietarilor privați, ci și administratorilor drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și bazinelor piscicole.
 

Pentru a se asigura că măsurile sunt respectate, Comisia pentru combaterea ambroziei din cadrul Primăriei Năvodari efectuează în această perioadă verificări pe teren, urmând să notifice persoanele sau entitățile pe ale căror terenuri a fost identificată prezența plantei.
 

Atenție! Cei care nu se conformează somațiilor riscă amenzi usturătoare:

  • între 1.000 – 5.000 lei pentru persoane fizice,

  • între 10.000 – 20.000 lei pentru persoane juridice.


Cetățenii sunt încurajați să sesizeze prezența ambroziei pe raza orașului Năvodari, fie pe domeniul public, fie pe proprietăți private, prin următoarele canale:


Pentru validarea sesizării, este necesară menționarea numelui și prenumelui proprietarului (sau denumirea deținătorului) și adresa exactă unde a fost observată ambrozia.
 

Ambrozia – denumită și „dușmanul alergic al verii” – poate provoca reacții severe și afectează anual mii de români. Combaterea ei este o responsabilitate comună, iar nerespectarea legii nu va rămâne nesancționată.

Citește și 
Sărbătoare prin mișcare „Cupa Copiilor” revine la Năvodari, pe 30 mai

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii