Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:48 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Guvernul a decis. Până când pot fi cumpărate fără buletin cartele preplătite

ro

30 Dec, 2019 16:29 1745 Marime text
Guvernul a decis, luni, în şedinţă, prelungirea până la 31 martie 2020 a termenului până la care operatorii de telefonie mobilă pot vinde cartele preplătite fără a solicita date cu caracter personal, infomrează agerpres.ro. 

Executivul a adoptat, în acest sens, o ordonanţă de urgenţă, care a fost introdusă pe ordinea de zi suplimentară la solicitarea Ministrului Transporturilor, Lucian Bode.


"Propun introducerea pe ordinea de zi a unei ordonanţe de urgenţă pentru prorogarea unor termene prevăzute în articolul 51 din Ordonanţa 111 pentru comunicaţii electronice. Este vorba despre prorogarea termenului până la care operatorii de telefonie mobilă sunt obligaţi în situaţia în care comercializează cartele preplătite să solicite, în baza Ordonanţei 62/2019, date cu caracter personal de la utilizatori", a spus Bode la începutul şedinţei.


Ministrul Transporturilor a menţionat că OUG 62/2019 prevede ca de la 1 ianuarie 2020 operatorii de telefonie mobilă sunt obligaţi, în situaţia în care comercializează cartele preplătite, să solicite date cu caracter personal de la utilizatori. El a adăugat că această ordonanţă a fost adoptată în septembrie 2019, dar a fost atacată la Curtea Constituţională de către Avocatul Poporului. Pentru că până acum CCR nu s-a pronunţat în privinţa ei, a fost nevoie ca Guvernul să proroge acel termen cu privire la cartelele preplătite, a afirmat Bode.

Sursa foto: gov.ro 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii