Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:07 11 04 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Guvernul a adoptat proiectul de lege, privind Acordul cu SUA pentru Centrala de la Cernavodă

ro

10 Mar, 2021 18:07 1162 Marime text
  • A fost adoptat proiectul de lege care ratifică acordurile dintre Guvernul României şi Guvernul SUA privind cooperarea în domeniul dezvoltării proiectelor nuclearo - electrice de la CNE Cernavodă.
În ședința de Guvern de miercuri, 10 martie, a fost adoptat proiectul de lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă şi în sectorul energiei nucleare civile din România, semnat la București, la 9 decembrie 2020 și la Upper Marlboro, la 4 decembrie 2020.

Acest proiect de lege merge în Parlamentul României în procedură de urgenţă.

”Am mai făcut un pas important pentru securitatea energetică a țării noastre, prin viitoarele investiții care urmează să fie făcute. Datorită acestui acord dintre România și SUA vom crea și noi locuri de muncă. Îmi doresc să fructificăm cât mai multe oportunități pentru dezvoltarea țării noastre”, a declarat ministrul Energiei Virgil Popescu.

Acordul va rămâne în vigoare pentru o perioadă de 30 de ani și va fi extins automat cu perioade succesive de 5 ani, dacă una dintre părți solicită acest lucru.

În perioada 7 - 9 octombrie 2020, la Washington, a fost parafat proiectul de Acord între Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în domeniul dezvoltării proiectelor nuclearo - electrice de la Cernavodă și în sectorul energiei nucleare civile din România, prin care se va retehnologiza Unitatea 1 și se va extinde capacitatea CNE Cernavodă, prin construirea Unităților 3 și 4.

Tehnologia utilizată în dezvoltarea unităților 3 și 4 va fi CANDU 6.

Ulterior, în data de 9 decembrie 2020 acordul între cele două guverne a fost semnat și la București în prezența ministrului Energiei Virgil Popescu (ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri la acea vreme), a prim - ministrului interimar Nicolae Ciucă, Aleshia Duncan, Departamentul Energiei din SUA, Kimberly Reed, președintele Băncii de Import-Export a SUA și a Excelenței Sale Ambasadorul SUA în România, de atunci, Adrian Zuckerman.

Ti-a placut articolul?

Comentarii