Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:31 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Garda de Coastă Unelte contrafăcute, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea. Motorină sustrasă de la o navă de pe Dunăre

ro

29 Aug, 2019 12:45 3853 Marime text
În luna august, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Constanța Sud au efectuat, în baza analizei de risc, controlul amănunțit la un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială de pe raza județului Suceava.
 
În urma controlului, au fost descoperite 3.948 unelte susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute.
 
Astfel, poliţiştii de frontieră au extins cercetările și, în urma confirmării din partea titularului de marcă a faptului că bunurile aduc atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute, în data de 28.08.2019 s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate. 
 
De asemenea, s-a stabilit că administratorul firmei este un cetăţean român, în vârstă de 40 de ani.
 
Bunurile, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, ar fi avut valoarea totală de aproximativ 165.900 lei. Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, la finalizare fiind dispuse măsuri legale care se impun.
 
La sfârșitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Cernavodă, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat la kilometrul fluvial 300, în zona Podului Anghel Saligny, o persoană de sex masculin, care avea lângă acesta mai multe bidoane din plastic.
 
La controlul specific, lucrătorii au stabilit că persoana în cauză, cetăţean român, în vârstă de 28 de ani, deţinea patru butoaie din plastic încărcate cu produs petrolier cu miros specific de motorină, pentru care nu a putut prezenta documente justificative.
 
În urma verificărilor, bărbatul, domiciliat pe raza judeţului Constanţa, a declarat că a sustras cei 80 de litri de motorină de la o navă aflată pe Dunăre.
Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării întreaga cantitate de produs petrolier şi efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de furt.

Sursă foto: Garda de Coastă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii