UPDATE-Florin Mitroi- „Sănătatea nu este un capitol de buget“ FOTO. Premieră națională la Spitalul Județean Constanța! Prima puncție mamară ecoghidată cu fuziune de imagini IRM
UPDATE-Florin Mitroi- „Sănătatea nu este un capitol de buget“: FOTO. Premieră națională la Spitalul Județean
13 Feb, 2026 08:11
ZIUA de Constanta
511
Marime text
511
Marime text

Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța marchează un moment important pentru medicina românească, realizând în premieră națională prima puncție mamară ecoghidată utilizând tehnologia de fuziune a imaginilor IRM.
Potrivit reprezentanților Spitalului Județean, totul a început cu o anomalie palpatorie pentru care pacienta, în vârstă de 39 de ani, s-a prezentat la mamografie.

Ce spun reprezentanții Spitalulului Clinic Județean de Urgență Constanța
Evoluăm. Diagnosticăm rapid. Salvăm timp! SCJU Constanța marchează o nouă premieră națională: PRIMA PUNCȚIE MAMARĂ ECOGHIDATĂ CU FUZIUNE DE IMAGINI IRM
Totul a început cu o anomalie palpatorie pentru care pacienta, în vârstă de 39 de ani, s-a prezentat la mamografie.
În urma investigației s-a descoperit o leziune suspectă la nivelul sânului drept însă, densitatea crescută a țesutului mamar a impus completarea investigațiilor cu un examen IRM, înainte de prelevarea biopsiei. Aici a apărut elementul surpriză: a doua leziune suspectă, la nivelul celuilalt sân. In consecință, s-a decis biopsierea ambelor formațiuni.
Prima leziune a putut fi abordată fără dificultăți sub ghidaj ecografic, însă cea de-a doua a impus o tehnică avansată – corelarea imaginilor IRM cu ecografia în timp real – pentru o localizare precisă și o biopsiere sigură.
Procedura, inovatoare în senologie la nivel național, a fost un real succes.
“Biopsia sub ghidaj IRM rămâne standardul de aur pentru leziunile detectabile exclusiv prin această metodă, dar tehnica de fuziune imagistică oferă o soluție valoroasă în cazurile dificile și crește precizia diagnosticului”, a declarat dr. Alexandru Gavrilă, medic radiolog, specialist în mamografie.
Realizarea acestei proceduri a fost posibilă datorită noului echograf de ultimă generație, achiziționat prin proiectul: Îmbunătățirea Performanțelor de Diagnostic și Tratament al Patologiilor Tumorale prin Dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență 'Sfântul Apostol Andrei' Constanța cu Echipamente de Ultimă Generație”- cod SMIS 328084, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul Sănătate.
UPDATE
Redăm în integralitate comunicatul de presă pus la dispoziție de CJ Constanța:
Consiliul Județean Constanța investește în sănătatea constănțenilor: proceduri inovatoare în diagnosticul cancerului de sân și dotări de ultimă generație pentru medicina intervențională!
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța a realizat prima puncție mamară ecoghidată cu fuziune de imagini IRM din România, o procedură inovatoare care permite identificarea și biopsierea cu precizie ridicată a leziunilor mamare dificil de vizualizat ecografic.
Intervenția a fost efectuată unei paciente de 39 de ani. Dacă mamografia a evidențiat o leziune suspectă la sânul drept, examinarea IRM a identificat o a doua leziune la sânul stâng. Prima formațiune a fost biopsiată sub ghidaj ecografic, iar cea de-a doua a fost abordată prin tehnica de fuziune IRM–ecografie în timp real, asigurând un grad superior de acuratețe și siguranță.
„Sănătatea nu este un capitol de buget, ci o responsabilitate față de fiecare familie din acest județ. Când investim în tehnologie de ultimă generație și aducem premiere medicale la Constanța, investim, de fapt, în șansa la viață, în liniștea unei mame, în speranța unui copil și în siguranța celor dragi. Vreau ca fiecare constănțean să știe că aici, acasă, găsește grijă, performanță și respect pentru viață”, a declarat Florin Mitroi, președintele Consiliul Județean Constanța.
La rândul său, Alexandru Gavrilă, medic radiolog, a subliniat: „Fuziunea imagistică crește precizia diagnosticului și siguranța pacientului, fiind un pas important în senologie la nivel național.”
Procedura a fost posibilă datorită echipamentelor moderne achiziționate printr-un proiect finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Sănătate.
Un nou nivel de performanță în medicina intervențională
Pe de altă parte, Laboratorul de Angiografie și Cateterism Cardiac din cadrul SCJU a fost recent modernizat și reconfigurat conform celor mai înalte standarde medicale, beneficiind de finanțare prin fonduri europene.
Mai exact, acesta a fost dotat cu sistemul angiografic de ultimă generație Innova IGS 630 – un echipament ultraperformant ce permite realizarea unor proceduri minim invazive complexe, cu un nivel ridicat de precizie și siguranță, deservind simultan mai multe specialități:
-Cardiologie intervențională – coronarografii, angioplastii coronariene, implantări de stent și proceduri structurale cardiace;
-Radiologie intervențională – explorări și tratamente endovasculare periferice, embolizări și alte intervenții minim invazive;
-Neurologie intervențională – tratamentul endovascular al accidentului vascular cerebral ischemic, embolizarea anevrismelor și managementul malformațiilor vasculare cerebrale.
“Modernizarea Laboratorului de Angiografie și dotarea cu sistemul Innova IGS 630 ne permit să intervenim rapid, precis și în condiții de maximă siguranță pentru pacienți. Este un salt major pentru medicina intervențională din cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța și pentru întreaga regiune”, a declarat dr. Adnan Mustafa.
Prin această investiție strategică, spitalul își consolidează poziția ca centru regional de excelență în medicina intervențională, contribuind semnificativ la creșterea calității actului medical și la îmbunătățirea prognosticului pacienților.
Sursa foto: Facebook/ Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta
Citește și:
Cât costă supervizarea lucrărilor de construire a departamentului „Sănătatea mamei și copilului” din cadrul Spitalului Județean Constanța (DOCUMENT)Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


