Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:48 06 03 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOTO Mirabela Grădinaru a vizitat la Varșovia centre pentru prevenirea adicțiilor și protecția copiilor

ro

06 Mar, 2026 16:52 263 Marime text
Sursă foto: Facebook/Administrația Prezidențială

În contextul vizitei oficiale a Președintelui României, Nicușor Dan, la Varșovia, Mirabela Grădinaru a vizitat, alături de Diana Punga, Consilier de Stat pentru relația cu societatea civilă, două centre cu o vastă experiență în aplicarea unor soluții pentru prevenirea adicțiilor și protecția copiilor, anunță Administrația Prezidențială.

Discuțiile cu managerii celor două organizații au fost purtate pentru identificarea unor programe care au avut rezultate în Polonia și care ar putea fi modele de bune practici și pentru țara noastră, prin proiectul „România în lumină”, derulat de Administrația Prezidențială.

În cadrul vizitei la Centrul Național pentru Prevenirea Adicțiilor, structură aflată în subordinea Ministerului Sănătății din Polonia, cu o experiență de peste 20 de ani în domeniu, Mirabela Grădinaru a discutat cu specialiștii despre cele mai bune metode pentru prevenirea adicțiilor de substanțe, dar și a celor comportamentale, precum dependența de jocuri de noroc, de jocuri video, de internet, de social media, în special în rândul copiilor și al tinerilor.

Reprezentanții centrului au explicat că este necesară o abordare complexă a prevenției, fiind mult mai importantă decât tratarea adicțiilor, iar statul a adaptat legislația și a alocat resurse financiare importante pentru identificarea factorilor de risc și aplicarea metodelor de prevenire a dependențelor.


Astfel, au fost elaborate atât proiecte și materiale pentru copii, cât și pentru părinți, profesori, care sunt implementate prin parteneriate derulate între Centrul Național pentru Prevenirea Adicțiilor și organizațiile neguvernamentale.

De asemenea, Mirabela Grădinaru a vizitat și Fundația pentru Susținerea Copiilor (Empowering Children Foundation), o organizație neguvernamentală cu o experiență de 35 de ani în domeniul protecției copiilor împotriva violenței și a abuzului sexual. În cadrul discuțiilor, reprezentantele fundației au explicat care a fost abordarea strategică pentru lupta împotriva violenței asupra copiilor, identificarea formelor de abuz și a unor soluții concrete pentru stoparea acestora, prin campanii ample de conștientizare și proiecte dedicate îngrijirii copiilor abuzați, dar și programe și activități pentru prevenirea abuzului.





Citește și:
FOTO: Președintele Nicușor Dan - „România și Polonia rămân parteneri de încredere și aliați în NATO și UE”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii