FOTO Horia Constantinescu, avertisment dur despre locurile de joacă din Constanța - „Indiferența ucide”
FOTO: Horia Constantinescu, avertisment dur despre locurile de joacă din Constanța - „Indiferența ucide”
25 Jun, 2025 20:49
ZIUA de Constanta
321
Marime text



Horia Constantinescu trage un semnal de alarmă privind pericolele din locurile de joacă din municipiul Constanța.
Potrivit acestuia, deși a cerut în urmă cu două luni remedierea problemelor grave descoperite, autoritățile locale nu au făcut nimic.
„Avertizare publică – Administrația locală Constanța și siguranța locurilor de joacă
Acum două luni am efectuat o verificare a locurilor de joacă din Constanța și am constatat nereguli flagrante. Am discutat imediat cu conducerea Direcției Generale de Servicii Publice (pe care am condus-o în 2021) și am cerut eliminarea urgentă a pericolelor.
Nu am aplicat atunci sancțiuni pecuniare – ar fi însemnat doar să mutăm banii din buzunarul stâng în buzunarul drept al statului. A fost prima verificare de când m-am întors pe postul de comisar-șef adjunct la CJPC Constanța (pentru cei care tot strigă „abuz” la adresa mea, inclusiv primarul Vergil Chițac).
După două luni, situația este neschimbată. Nu mă așteptam să fie montate imediat echipamente noi, dar măcar pericolele trebuiau eliminate. Nu interesează pe nimeni Mai comod e să băgăm gunoiul sub preș, ca să nu tulburăm somnul adânc al administrației locale.
Vor urma și alte avertizări publice – oamenii trebuie să știe că nu suntem toți la fel. Politica ultimilor ani a impus „poziția de ghiocel” ca regulă; să nu deranjăm „granzii”, să cerem voie, să pupăm inelul potrivit.
Pozele pe care le public sunt dovada clară a impotenței administrative. Iar recent, la București, un copil și-a fracturat dinții pe un tobogan neconform. Nu știu cu cine a votat familia lui și nici pe cine va vota el peste 15 ani, dar știu un lucru: indiferența ucide.
Țara arată așa pentru că, la un moment dat, fiecare dintre noi a permis. Eu voi continua să spun lucrurilor pe nume.”, a spus Horia Constantinescu.
Tags: Vergil Chitac
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii