FOTO ANPC a aplicat amenzi de aproximativ 3 milioane de lei! Ce nereguli au fost constatate
FOTO: ANPC a aplicat amenzi de aproximativ 3 milioane de lei! Ce nereguli au fost constatate
17 Jul, 2026 13:10
ZIUA de Constanta
177
Marime text
177
Marime text
În perioada 13–17 iulie 2026, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat ample acțiuni de control la peste 1.400 de operatori economici. În urma verificărilor efectuate, comisarii ANPC au constatat că siguranța produselor comercializate și condițiile de prestare a serviciilor de alimentație publică și agrement rămân domenii în care sunt identificate neconformități.În urma controalelor, au fost aplicate următoarele sancțiuni și măsuri:
• 643 de amenzi contravenţionale, în valoare de aproximativ 3 milioane de lei
• 474 de avertismente
• valoarea totală a produselor verificate a depășit 1,9 milioane de lei
• oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de peste 105.000 de lei
• oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de peste 305.000 de lei
• oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 31 de operatori economici.
Principalele neconformități constatate au fost:
• prezența acumulărilor mucilaginoase în ambalajele produselor din carne;
• nerespectarea condițiilor și a temperaturilor de depozitare pentru produsele perisabile (carne, produse din carne, ciorbe, sosuri, pește);
• nerespectarea temperaturilor de păstrare pentru preparatele calde;
• depozitarea apelor minerale, băuturilor răcoritoare și băuturilor alcoolice în condiții de expunere directă la razele solare și la temperatura mediului ambiant;
• produse de origine vegetală depreciate calitativ, prezentând depuneri de mucegai, urme de lovire și strivire;
• produse alimentare cu data limită de consum depășită;
• utilizarea uleiului alimentar cu grad avansat de degradare termică;
• întreținerea necorespunzătoare a blocului alimentar;
• produse alimentare fără elemente de identificare și caracterizare, necesare asigurării trasabilității;
• utilizarea echipamentelor/ustensilelor cu grad ridicat de uzură, prezentând acumulări de rugină, resturi alimentare și urme de arsură;
• folosirea unor echipamente de agrement cu grad avansat de uzură, incompatibile cu cerințele de siguranță;
• întreținerea necorespunzătoare a piscinelor, evidențiată prin degradări și lipsa unor elemente componente;
• întreținerea necorespunzătoare a spațiilor de agrement (părți componente lipsă, elemente de siguranță insuficiente).
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


