Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:27 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Florin Cîţu, vizită de lucru în Statele Unite ale Americii. Ce întâlniri sunt programate și ce scop are vizita

ro

22 Mar, 2022 10:48 1177 Marime text
Florin Cîțu, Sursa foto: Facebook/Florin CituPreşedintele Senatului, Florin Cîţu, va efectua o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, la Washington DC, în perioada 24 - 30 martie, fiind programate întâlniri cu reprezentanţi ai Legislativului SUA, ai mediului de afaceri, precum şi cu comunitatea românească din zonă.


"Vizita de lucru în Statele Unite ale Americii, prima efectuată în ultimii 10 ani de un preşedinte al Senatului Românei, în fruntea unei delegaţii reprezentative, are ca scop reliefarea sprijinului deplin al Parlamentului pentru relaţia bilaterală transatlantică cu SUA, bazată pe Parteneriatul Strategic şi apartenenţa la NATO", se arată într-un comunicat al Senatului presă transmis, marţi, AGERPRES.


Potrivit unui memorandum intern prezentat săptămâna trecută în Biroul permanent al Senatului, Cîţu va fi însoţit de senatorii Robert Cazanciuc şi Radu Oprea (PSD), Alina Gorghiu şi Roberta Anastase (PNL), Ion Narcis Mircescu (USR), Lorand Turos (UDMR).

Delegaţia condusă de Florin Cîţu va avea o serie de întrevederi oficiale cu reprezentanţi ai Senatului şi ai Camerei Reprezentanţilor SUA, precum şi ai Departamentului de Stat.

Mai sunt programate întâlniri cu reprezentanţi ai mediului de afaceri american şi ai comunităţii româneşti din zonă.

Vor fi dezbătute teme privind relaţia bilaterală româno-americană, cooperarea în plan politic şi parlamentar, economic şi de securitate, precum şi proiecte internaţionale.

"Pe agenda discuţiilor va figura şi interesul pentru un dialog parlamentar activ între Parlamentul României şi Congresul SUA, cu predilecţie în ceea ce priveşte aderarea ţării noastre la programul Visa Waiver", se menţionează în comunicatul citat. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii