Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:09 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Electroscoica Mar, scoasa din criza de ANR

ro

12 Aug, 2010 00:00 5406 Marime text
cladire_anr_navlomar_pt_electroscoica.jpg Societatea comercială Electroscoica Mar SRL din Constanţa a câştigat una dintre cele mai „grase“ licitaţii ale Autorităţii Navale Române (ANR).

Astfel, conform anunţului de atribuire 89129/11 august 2010, ANR a atribuit, pe data de 6 iulie, societăţii comerciale mai sus precizate contractul cu numărul 10069, a cărui valoare totală se ridică la suma de 459.914 de euro, fără TVA.

Practic, ANR va achiziţiona şalupe cu corp metalic, pe care Electroscoica Mar le va livra în Tulcea, Galaţi şi Giurgiu. Din documentaţiile procedurii de atribuire mai reiese că Autoritatea Navală Română a organizat o licitaţie deschisă, însă doar cei de la Electroscoica Mar SRL s-au arătat interesaţi de banii autorităţii. Criteriul de atribuire a fost „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic“. Preţul ofertei a contat în proporţie de 75%, iar componentele tehnice 15%, respectiv 10 %. În ceea ce priveşte Electroscoica Mar mai putem spune că are obiectul de activitate „repararea şi întreţinerea navelor şi bărcilor“ şi îi are ca asociaţi pe Dumitru Dan, Ion Fătu, Laurenţiu Gabriel Tomoş, Iulian Gherman şi pe Ion Enache, ultimii doi fiind şi administratori. Conform datelor de bilanţ, Electroscoica Mar a avut în anul 2007 un număr de 203 salariaţi şi a raportat o cifră de afaceri de 10.909.383 lei, în timp ce profitul brut a fost de 2.790.639 lei. În 2008, Electroscoica şi-a mărit numărul de angajaţi până la 210 şi a dat ca cifră de afaceri 13.383.940, în timp ce profitul brut a fost de 1.840.791 lei. Anul 2009 a adus pentru firma administrată de Gherman şi de Ion Enache o cifră de afaceri de 15.482.049 şi un profit brut de 4.090.541, în timp ce numărul salariaţilor a scăzut până la 163.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • anonim 12 Aug, 2010 12:21 DA ESTE O VESTE EXCEPTIONALA ATIT PT ANERISTI CIT SI PT brinza ZIS DE BURDUF, CARE A TAIAT MOTORINA DE LA SALUPE SI AUTOTURISME CARE FACEAU BANI SI LE-A DAT COMBUSTIBIL SEFILOR CARE SE PLIMBA CU MASINILE INSTITUTIEI PE LA CUMPARATURI SI PRIN CONCEDIU,I-A FACETI UN CONTROL CEI DE LA DNA SI VA VETI CONVINGE ,