Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:15 28 11 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

E-Distribuție Dobrogea. Întreruperi planificate în județul Constanța

ro

12 Oct, 2021 17:08 720 Marime text
  • Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare.

E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților.

Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare. Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora, transmit reprezentanții E Distribuție Dobrogea


Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.

 

Județul Constanţa

 

Ziua / Data

Localitatea, strada afectata

Orar

 

Miercuri, 13 Octombrie 2021

Localitãţile: Petrosani, Tufani, Conacu, Plopeni, Movila Verde, Negresti, Curcani, Olteni, Magura, Cerchezu, Viroaga, Cascioarele, Dumbraveni, Furnica, Independenta și Fȃntȃna Mare – întrerupere totalã.


(maxim 20 minute fiecare in intervalul orar 09:00-09:20 si 14:10-14:30)

Localitatea Cumpana, cu strazile: Strajei (zona spre Canal), Lujerului, Titu Maiorescu, Vila "Indeep Club Sea" - strada Strajei, Locuinte Sociale - Consiliul Judetean Constanta, Pompe RAJA - strada Strajei si blocurile ANL1 și ANL2 – întrerupere totalã.

08:30 - 16:30

Localitatea Tuzla, cu strazile: Interioara, Jupiter, Olimp, Venus, Soarelui, Neptun, Farului - partial, Alexandru Ioan Cuza, Mircea cel Batran, Cerealelor - Partial, Pinului, Florilor, Trandafirului, Televiziunii, Eternitatii - partial, Baltii, Lebedei, Lacului, Nufarului și Stadionului – întrerupere totalã.

09:00 - 17:00

Localitatea Saraiu, cu strazile: Tulcei; 1 Decembrie; Carpati; Ion Mogaldea; Unirii; Pelinului; Nicolae Maraloi - intrerupere totala.

09:00 - 17:00

Localitatea Miorita si Dulgheru - intrerupere totala.

09:00 - 17:00

Municipiul Constanta, cu Şoseaua Mangaliei, strazile: Albastrelelor, Stanjeneilor, Dispensarului, Eroilor, Siretului, George Cosbuc si b-dul I.C. Brãtianu – întrerupere totalã.

09:00 - 17:00
(30 min pentru fiecare client in intervalul mentionat)

Localitatea Poarta Alba, cu strazile: Primariei, inclusiv brutaria, Geamiei, Natiunilor, Bisericii, Consilierilor, Carierei, Gradinilor, DN 22C - partial, Apusului, Pacii, Prosperitatii - partial, Egalitatii, Scolii, Teiului, Dorului si Politiei - intrerupere partiala.

09:00 - 17:00

 

Joi, 14 Octombrie 2021

Localitatea Bãneasa, cu strãzile: Nucilor, Cismelelor, Duzilor, Salcamului, Plopului, Stejarului, Fagului și Teilor – întrerupere totalã.

(09:00-09:30 si 16:30-17:00)

Localitatea Cumpana, cu strazile: Strajei - partial, Ciocarliei, Macului, Garofitei, Stroe Felix, Visinului, Mioritei, Florilor, Brandusei, Lebedelor, Berzei, Crizantemei, Transformatorului, Caltunasi, Crinului și Salcamului – întrerupere totalã.

08:30 - 16:30

Orașul Eforie Sud, cu strazile: Oituz, Negru Voda - partial, Cantacuzino - partial, Mihai Viteazu - partial, Progresului – partial și Dezrobirii – partial – întrerupere totalã.

08:30 - 16:30

Localitatea Istria, cu strazile: Gospodarilor; Cetatii; Caisului; Recoltei; Ingusta; Luceafarului; Sabinelor; Pescarie Istria si cetatea Histria - intrerupere totala.

09:00 - 17:00

Municipiul Constanta, cu Şoseaua Mangaliei, strazile: Albastrelelor, Stanjeneilor, Dispensarului, Eroilor, Siretului, George Cosbuc si b-dul I.C. Brãtianu – întrerupere totalã.

09:00 - 17:00
(30 min pentru fiecare client in intervalul mentionat)

Localitatea Bãneasa, cu strada Stadionului – întrerupere totalã.

09:00 - 17:00

Localitatea Mihail Kogalniceanu, cu strazile: Tudor Vladimirescu; Dorobanti; Calugareni; Kara Murat; Gradinilor; Decebal; Stadionului; Tomis; Padurii; Victoriei; Transilvaniei; Nicolae Balcescu - intrerupere partiala.

09:00 - 17:00

Orasul Navodari, cu strazile: C1; C2; C3; C4; C5; C6; M3; M4; M5; M6; M7; M8; D23 - intrerupere partiala.

10:00 - 18:00

 

Vineri, 15 Octombrie 2021

Localitatea Cogealac, cu Avicola SA Cogealac, Cosmorom, SRPA 6-2 Cogealac, respectiv AUX SRPA 1-5 Nuntasi – întrerupere totalã.

07:30 - 15:30

Municipiul Constanta, cu Stadionul de RUGBY "Tomitanii" Constanta - strada Primaverii nr. 2 – întrerupere totalã.

08:00 - 14:00

Municipiul Constanta, cu străzile Amzacea, Luptatori, Bravilor si I.L. Caragiale nr. 16-36; Grădinita cu program prelungit nr. 10 - aleea Topolog nr 8, Cresa nr. 6; Supermarket “Adivin 95”- strada Luptatori nr. 10-12, Spălătoria Auto "Costin Wash" -strada I.L. Caragiale nr. 16; strada Berzei cu blocurile K1 şi H2; strada Topolog, cu blocurile H6, H9, E2, E3, E4 şi E5; strada I.L. Caragiale, cu blocurile D2, D3, G1 şi G2 – întrerupere totalã.

08:00 - 16:00

Orașul Eforie Sud, cu strazile: Mihai Eminescu, Republicii - partial, Horea, Petru Rares, Independentei, Progresului - partial, Negru Voda - partial, Avram Iancu, Cantacuzino - partial si blocurile: A, A1 și A2 – întrerupere totalã.

08:30 - 16:30

Localitatea Cumpana, cu Şoseaua Constantei - partial, si strazile: Salciilor, Traian, Pompe Raja SPP2 - strada Salciilor, Narcisei, Preot Alexandru Dumitrescu, Trandafirilor, Transformatorului, Nucilor, Monumentului si Osman Gafar – întrerupere totalã.

08:30 - 16:30

Municipiul Constanta, Cartierul Compozitorilor, cu strazile: Dinu Lipatti, Paul Constantinescu, Cella Delavrancea și Rapsodiei -întrerupere parţialã.

08:30 - 16:30

Municipiul Constanta, cu Şoseaua Mangaliei, strazile: Albastrelelor, Stanjeneilor, Dispensarului, Eroilor, Siretului, George Cosbuc si b-dul I.C. Brãtianu – întrerupere totalã.

09:00 - 17:00
(30 min pentru fiecare client in intervalul mentionat)

Localitatile Vulturu, Calugareni si Topalu - intrerupere totala.

09:00 - 17:00

 

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii