Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:08 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Discuţia din CSAT se va axa pe problema impactului unui posibil conflict asupra României. Anunțul ministrului Dîncu (VIDEO)

ro

26 Jan, 2022 13:57 1380 Marime text



Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, a participat astăzi la ședința de autoevaluare a activității Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” pe anul 2021.


Cu acest prilej, ministrul Dîncu susține declarații de presă.



El a fost întrebat despre discuţiile ce vor avea loc în şedinţa CSAT, a început  la ora 13. 00.
 

"Discuţia se va axa pe problema impactului unui posibil conflict asupra României, atât impactul economic, impactul cu privire la rezilienţa generală a societăţii noastre, impactul asupra opiniei publice şi vom propune un set de măsuri pentru că în această situaţie, chiar dacă nu se pune problema unei intervenţii militare a NATO, indiferent de ceea ce se întâmplă, sigur că vor fi consecinţe în lanţ asupra securităţii zonei şi cred chiar şi asupra întregii Europe, pentru că este vorba de lanţul de aprovizionare cu energie, este vorba de sistemul bancar şi alte lucruri", a spus Dîncu.



Ministrul a precizat că "nu se pune problema de a trimite soldaţi sau echipamente în Ucraina".
 


"Dacă vă uitaţi şi în regulile NATO, nici NATO nu poate să facă acest lucru, pentru că dislocarea oricăror trupe se poate face numai în cazul în care este ameninţată o ţară membră a NATO. În cazul Ucrainei nu este vorba de asta", a detaliat ministrul. Întrebat de o eventuală activare a rezerviştilor din armată, Vasile Dîncu a spus că "nu suntem într-o asemenea situaţie".



 



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii