Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:07 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DIICOT Acţiune pentru destructurarea unui grup infracţional organizat în contrabandă, în Galaţi (galerie foto)

ro

04 Oct, 2019 12:15 1030 Marime text
În noaptea de 02/03.10.2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Brăila împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila şi Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi au desfăşurat o acţiune în vederea destructurării unui grup infracţional organizat, specializat în săvârșirea infracţiunii de contrabandă.

În acest sens, s-a organizat prinderea în flagrant, în zona kilometrului fluvial 194 al fluviului Dunărea, a membrilor grupului infracţional care au preluat şi introdus în România în mod ilegal, de la o navă aflată sub pavilion sârbesc şi care se deplasa pe ruta Izmail (Ucraina) – tranzit România – Serbia cantitatea de 4.000 litri motorină într-un număr de 20 de butoaie metalice.

În vederea realizării activităţii de contrabandă membrii structurii infracţionale au utilizat ambarcaţiuni confecţionate special pentru a transporta şi asigura manipularea cu uşurinţă a unui număr cât mai mare de butoaie metalice.

Cu ocazia acţiunii efectuate, au fost prinși în flagrant cinci membri ai grupului infracţional organizat, care descărcau butoaiele cu motorină la malul fluviului.

Întrucât membrii structurii infracţionale nu s-au supus somaţiilor a fost necesară utilizarea armamentului, sens în care au fost trase mai multe focuri de avertisment.

În dimineaţa zilei de 03.10.2019 au fost puse în executare un număr de 21 de mandate de percheziţie atât la domiciliile membrilor structurii infracţionale organizate cât şi la domiciliile persoanelor care cumpărau motorina provenită din contrabandă.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, începând cu luna mai 2019, pe raza judeţului Brăila, a fost constituit un grup infracţional organizat, care a avut ca principal scop obţinerea unor importante foloase materiale prin preluarea de la navele care circulau pe fluviul Dunărea, introducerea în ţară în mod ilegal, transportul depozitarea şi valorificarea a unor importante cantităţi de carburanţi.

În urma cercetărilor efectuate, până la acest moment, s-a reuşit probarea unui număr de 21 de acte materiale, stabilindu-se că a fost introdusă în România, în mod ilegal cantitatea de aproximativ 49 de tone de carburant.

Cantităţile de carburanţi erau valorificate cu maximă rapiditate, profiturile materiale obţinute de membrii structurii infracţionale fiind substanţiale şi împărţite după un algoritm bine stabilit.

Totodată s-a stabilit faptul că, structura infracţională organizată a beneficiat de sprijinul consistent al unui lucrător de poliţie din cadrul Serviciului Poliţiei de Frontieră Brăila, care furniza informaţii despre modul de dispunere a efectivelor însărcinate cu paza şi supravegherea frontierei de stat precum şi datele unor autovehicule (considerate „suspecte” de membrii grupării) prin accesarea, în acest sens, a bazelor de date.

Prin ordonanţele din data de 03.10.2019, emise de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Brăila s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a uni număr de şase inculpaţi, iar faţă de alţi doi inculpaţi a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar.

În cursul zilei de azi, inculpații reținuți urmează să fie prezentați Tribunalului Brăila cu propunere de arestare preventivă.

Acţiunea a fost desfăşurată cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, al lucrătorilor din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi şi al lucrătorilor din cadrul Serviciului Independent pentru Acţiuni Speciale.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.


DIICOT face precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Sursă foto: Poliţia Română
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii