Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:51 17 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Delegație de la Baza Militară “Mihail Kogălniceanu”, în vizită la sediul Muftiatului Cultului Musulman din România

ro

07 Jul, 2023 19:51 1244 Marime text
Sursa foto: Muftiatiul Cultului Musulman din RomâniaMuftiul Muurat Iusuf a primit vineri, 7 iulie 2023, la sediul Muftiatului Cultului Musulman din România vizita unei delegații de la Baza Militară “Mihail Kogălniceanu” condusă de cpt. Tyler Nellis.

Potrivit reprezentanților Muftiatului Cultului Musulman din România,din delegație a făcut parte și capelanul militarilor americani, întrevederea fiind, astfel, un bun prilej de a reconfirma interesul ambelor părți de a cultiva dialogul interconfesional și de a consolida bunele relații pe care instituția reprezentativă a musulmanilor din România le are cu oficialii americani aflați în misiune în țara noastră.
În cadrul discuțiilor, oaspeții americani, aflați pentru prima dată în vizită la Muftiatul Cultului Musulman din România, au fost plăcut surprinși să descopere valențele unei comunități cu puternice rădăcini istorice, care este, în aceeași măsură responsabilă de păstrarea și transmiterea către generațiile viitoare a valorilor identitare, dar și profund ancorată în valorile euro-atlantice. În acest context, oaspeții americani și-au manifestat interesul de a fi alături de comunitate și de a derula proiecte comune care să îi aibă ca beneficiari, în primul rând pe tineri.

Muftiul Muurat Iusuf a apreciat vizita de astăzi drept un important pas pe care cele două entități l-au făcut în vederea dezvoltării colaborărilor viitoare.

“Este important ca instituția noastră să fie atât un pilon identitar pentru comunitatea musulmană din România, dar și un vector al valorilor democratice euro-atlantice, asigurându-le membrilor comunității noastre, în special celor mai tineri dintre ei, oportunitatea de a se raporta la adevăratele modele ale societăților dezvoltate”, a declarat muftiul Muurat Iusuf.


Citește și: 

Muftiatul Cultului Musulman din România a găzduit o masă rotundă organizată cu prilejul Lunii Ramazan
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii