Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:51 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Datorii in contul viitorului CJC

ro

04 Apr, 2008 00:00 1561 Marime text
1207255536.jpg

Presedintele CJC va contracta o linie de finantare de 10 milioane euro, pe o perioada de 20 de ani

Dupa 20 de minute de asteptare, presedintele Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, a rasuflat usurat: se facuse cvorumul. Constienti ca multi dintre ei nu se vor mai regasi pe listele partidelor lor pentru CJC, consilierii judeteni par sa nu mai aiba prea mare tragere de inima. Chiar daca ieri a fost penultima sedinta a CJC, consilierul PSD Paul Bocanete si-a facut aparitia dupa ce directorul Cristinel Dragomir a fost pus de Constantinescu sa-l sune, iar trei liberali au absentat. Astfel, cu un mandat de ales judetean ramas "neadjudecat" (n.r. mandatul detinut de Petre Stanca), sedinta de ieri s-a derulat in prezenta a 33 din cei 36 de consilieri judeteni. Pe ordinea de zi au fost 80 de proiecte "completate" de alte opt incluse pe ordinea suplimentara. Desi ne asteptam la o intrunire maraton, eficienta consilierilor judeteni a fost maxima. Votul a fost acordat pe banda rulanta, toate proiectele au trecut, iar alesii au rasuflat usurati. Si asta, in conditiile in care printre proiectele initiate de Constantinescu a existat si cel privind co-finantarea competitiei "Class 1 Romanian Grand Prix", eveniment ce nu se stie daca va obtine toate avizele necesare si care va fi organizat dupa stabilirea, prin vot, a viitoarei structuri a CJC. Pe acest considerent, singurul care s-a abtinut a fost consilierul PD-L, Ionel Manafu. Un alt proiect aprobat va permite presedintelui CJC sa contracteze o linie de finantare, in valoare de 10 milioane euro, pentru dotarea sectiei de chirurgie cardiovasculara a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta. Rambursarea sumei se va face in urmatorii 20 de ani, iar Constantinescu a fost mandatat pentru derularea si finalizarea procedurii de achizitie publica de servicii de finantare. Potrivit proiectului, din bugetul CJC se va asigura integral plata pentru: serviciul anual al datoriei publice, oricaror impozite si taxe aferente realizarii investitiilor publice si alte cheltuieli neeligibile la finantare din imprumutul mentionat. Presedintele CJC a motivat acest demers prin faptul ca Hotararea de Guvern promisa pentru continuarea finantarii dotarii sectiei respective nu a fost inca emisa si ar putea pune in pericol licitatia programata in data de 17 aprilie.

Scris de: {autor}Mihaela CIORBARU {/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii