Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:59 31 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dan Negru, despre traficul de pe litoral- „Cu autostrada, drumul ar dura 20 de minute. Acum durează 90”

ro

31 Aug, 2026 20:23 245 Marime text
foto: Facebook/Dan Negru
 
Prezentatorul Dan Negru a transmis, în ultima zi a lunii august, un mesaj critic la adresa infrastructurii rutiere de pe litoral, afirmând că ambuteiajele din sezonul estival generează pierderi importante de timp și costuri suplimentare pentru șoferi.

Într-o postare publicată pe rețelele de socializare, Dan Negru a făcut referire la traficul intens din zona Eforie Nord și la numărul mare de autoturisme care tranzitează litoralul în perioadele de vârf.

„Litoralul a fost blocat toată vara pe șosele”, a transmis acesta, susținând că aproximativ 50.000 de mașini trec zilnic prin zonă în vârful sezonului.

Potrivit estimării prezentate de Dan Negru, în condițiile unei infrastructuri rutiere care ar permite circulația fluentă, traseul ar putea fi parcurs în aproximativ 20 de minute, în timp ce, în perioadele aglomerate, durata deplasării ajunge la circa 90 de minute.

Ultima zi de august ! Și-n vara asta statul a fost fericit că face bani din nefericirea cetățenilor lui.

Din accizele plătite pentru combustibilul consumat în ambuteiaje. Litoralul a fost blocat toată vara pe șosele.

Vreo 50.000 de mașini trec zilnic pe aici, în vârf de sezon. Cu autostrada, drumul ar dura 20 de minute. Acum durează 90.

70 de minute pierdute pentru fiecare mașină. Și vreo 15 lei în plus la combustibil.



Faceți matematica: 50.000 × 15 lei = 750.000 de lei pe zi ! Bani care alimentează bugetul statului!

Există un proiect de autostrada, Alternativa Techirghiol dar nimeni nu are interes să o facă.

Din asta trăiește statul: din înjurăturile celor care fac o oră pe un drum care ar dura un sfert de oră 

Pentru că statul nu soluționează problemele. El le subvenționează !- spune Dan Negru  . 

Ti-a placut articolul?

Comentarii