Cum va fi organizat Institutul Naţional de Criminologie (document)
Cum va fi organizat Institutul Naţional de Criminologie (document)
31 Jul, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
1915
Marime text



Institutul îndeplineşte următoarele atribuţii principale: organizează activităţi de cercetare şi evaluare a criminalităţii din România pentru a oferi o viziune unitară asupra nivelului acestui fenomen şi a formelor sale de manifestare, realizează analize, studii, rapoarte, prognoze privind cauzele şi evoluţia criminalităţii, pe care le prezintă conducerii Ministerului Justiţiei în vederea luării unei decizii corecte, argumentate ştiinţific, de politică penală şi penitenciară, participă la elaborarea proiectelor de legi şi a altor acte normative în domeniul prevenirii şi controlul criminalităţii, organizează manifestări ştiinţifice interne şi internaţionale pe teme de interes major pentru sistemul judiciar, diseminează rezultatele analizelor, studiilor, rapoartelor, prognozelor, proiectelor realizate, prin diverse forme de comunicare, publicaţii tipărite sau în format electronic.
Potrivit organigramei propuse, instituţia are un director, căruia i se subordonează serviciul de cercetare, compartimentul de secretariat şi biroul economico-financiar şi administrativ.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii