Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:09 31 01 2023 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Corneliu Cătălin Scripcaru, omul de afaceri care construiește în sudul litoralului, își deschide un nou punct de lucru la Neptun

ro

16 Nov, 2022 00:00 2396 Marime text
  • Este vorba de modificări în firma Galileo Olimp Resort&Residences SRL
 
În Monitorul Oficial al României, a fost publicată recent decizia prin care Corneliu Cătălin Scripcaru, reprezentantul firmei Certion SRL, asociat unic în Galileo Olimp Resort&Residences SRL a decis să aplice modificări în firme.
 
Certion SRL, cu sediul în Bucureşti, Aleea Alexandru, reprezentată prin Corneliu-Cătălin Scripcaru, în calitate de asociat unic al Galileo Olimp Resort & Residences S.R.L., numită în continuare „societatea“, a decis următoarele:
 
  • Extinderea obiectului secundar de activitate cu cod CAEN 4120 - Lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.
  • Deschiderea unui punct de lucru în loc. Neptun, Str. Trandafirilor nr. 39, jud. Constanţa.
 
Despre Certion SRL
 
Firma are sediul social în București, fiind înființată în anul 2016. Asociați în firmă sunt Scripcaru Corneliu Cătălin – 85%, Ionescu Theodor Cezar – 10% și Căruntu Felicia Anișoara – 5%. Scripcaru Corneliu Cătălin și Ionescu Theodor Cezar sunt administratorii firmei. În anul 2020, firma a raportat 0 salariați, la o cifră de afaceri de 0 lei cu o pierdere de 25.628 lei.
 
Conform Confidas.ro, Felicia Anișoara Căruntu mai este asociat în Mamvri Design SRL, Ionescu Theodor Cezar mai este asociat în AC Development Team SRL. Corneliu Cătălin Scripcaru mai este în societățile Advanced Development SRL, Advanced Holding Five SRL, Advanced Holding Four SRL, Cernica Residential Park SRL, Creative Energy Solutions SA, International House SRL, International Mortgage SRL, Net Business Consult Int SRL, P P Logistic SRL și Sfbau Ploiești SRL. De menționat este faptul că Scipcaru a fost partener de afaceri cu Octavian Avrămoiu, în proiectele Neo, însă acțiunile sale au fost achiziționate de către One United Properties după retragerea din afacere.
 
Despre Galileo Olimp Resort & Residences S.R.L
 
Firma are sediul în București, Sectorul 1, pe strada Alexandru, fiind înființată în anul 2003. Certion SRL este asociat unic, iar administrator este Scripcaru Iosif Oana Cristina. Firma a raportat 0 angajați, cu 0 lei cifră de afaceri și o pierdere de 166.679 lei.
 
Bloc de 28 de etaje

 
Pharos Tower SRL, firmă din București, a depus documentele aferente pentru edificarea unui imobil de 28 de etaje, în sudul litoralului, la Olimp. Conform proiectului, este vorba de un imobil cu spații pentru locuințe de vacanță și servicii pentru turism, regim de înălțime 3S+P+28E+1Etehnic, conform certificatului de urbanism nr. 766 din 12 noiembrie 2021, emis de Primăria Municipiului Mangalia.
 
Imobilul va avea un număr de 169 de locuri de parcare la cele 180 de locuințe de vacanță, cât și un restaurant de capacitate redusă – 72 locuri interioare și 36 de locuri exterioare, cât și o piscină cu circuit închis pentru locatari (12 șezolonguri). Turnul se va ridica pe strada Olimp nr. 12C, Olimp, municipiul Mangalia, pe suprafața de teren de 2.933 mp, cu o suprafață construită de 1.333 mp, având un POT de 45,5%, un CUT de 4,8% și 1.270 mp de spații verzi. Imobilul va avea apartamente cu 5 camere, 3 camere, 2 camere și garsoniere. Locuințele de vacanță se vor afla la etajele 3-12 și 14-28, majoritatea apartamentelor vor avea priveliște către mare, iar toate locuințele de vacanță vor avea spații exterioare tip logie.  Locurile de parcare vor fi realizate la subsol 2, subsol 1 și parter. Spațiile tehnice vor fi la subsol 3, subsol 2, subsol 1, parter, plafon tehnic al etajului 2, etaj 13 și etaj tehnic superior, peste etajul 28. Valoarea investiției este de 100.000.000 lei și perioada de implementare este de 36 de luni, începând cu martie 2023.
 
Pharos Tower SRL
 
Firma este înființată în anul 2021, are sediul social în București, pe strada Alexandru nr. 32. Asociat unic, potrivit confidas.ro, este Certion SRL, iar administrator este Oana Cristina Scripcaru Iosif. În anul 2021, firma a raportat 0 salariați, cifră de afaceri 0 și o pierdere de 18.111 lei.

 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Bloc de 28 de etaje, pe malul mării. O firmă înființată în 2021 investește la Olimp. Cine sunt asociații

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii