Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:41 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cooperare intre CJC si Primarie Amuras Tanase, asociat cu o inspectoare de la Corpul de Control

ro

17 Mar, 2010 03:49 5089 Marime text
cap_3.jpgDupă ce la sfârşitul lunii februarie a înfiinţat, alături de alte patru persoane firma Digital Pro Imagos SRL, iată că acum, Amuraş Tănase o ia alături pe una dintre subalternele lui Ionuţ Pripişi, şeful Corpului de Control din cadrul Primăriei.

amuras_tanase.jpgMonitorul Oficial 1026 din 16 martie a.c., ne arată că şeful de cabinet al preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu, împreună cu asociaţii săi, Manuel Adrian Cîndea, Cristian Ghena, Eldis Nasurla şi Eugen Răzvan Paşcovici au decis cooptarea ca asociat a Ancăi-Alina Săndulescu, domiciliată în comuna Valu lui Traian. Domnişoara, pe care o regăsim pe site-ul primăriei ca fiind inspector în cadrul Corpului de Control locuieşte fix în sediul social al firmei, acolo unde aceasta a fost înregistrată pe 22 februarie a.c. Tânăra, născută în 1978 în Petroşani, a primit două părţi sociale de la asociatul său, Cristian Ghena. Aşa se face că acum, părţile sociale ale SC Digital Pro Imagos SRL se împart în felul următor: Manuel-Adrian Cândea - 20%, Cristian Ghena - 10%, Eldis Nasurla - 20%, Eugen-Răzvan Paşcovici - 20%, Anca-Alina Săndulescu - 10% şi Amuraş Tănase - 20%. Obiectul principal al societăţii este „activităţi ale agenţiilor de publicitate".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • masaem emas 22 Apr, 2010 12:15 nu stiu! dar sunt frumosi si placuti amandoi! dupa mine? DOAMNE AJUTA! ASA SA FIE!
  • fara nume 17 Mar, 2010 16:15 Sa fie domnisoara Alina viitoarea sotie a domnului Tanase?!