Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:35 11 05 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța. Programul lucrărilor edilitare din această săptămână

ro

19 Apr, 2021 14:39 911 Marime text
  • Noi locuri de parcare vor fi amenajate în această săptămână în zona cuprinsă între aleile Lotca și Licurici.
Conform graficului de lucru, în această săptămână continuă procesul de reabilitare a tramei stradale în zona Delfinariu. Pe străzile Onești și Grozești, porțiunile delimitate de bulevardul Mamaia și strada Chiliei, se intervine asupra trotuarelor prin reabilitarea suprafeței decopertate și prin extinderea alveolelor cu spațiu verde.

Lucrări de reabilitare a trotuarelor au loc și pe strada Unirii, între bulevardul Mamaia și strada Zorelelor.

Suprafața pietonală este modernizată prin montarea bordurilor noi și se reamenajează locurilor de parcare.
 
Trotuarele decopertate sunt recondiționate cu asfalt pe strada Dragoslavele, tronsonul delimitat de bulevardul Mamaia și strada Chiliei.
 
În această săptămână se va reabilita carosabilul pe străzile Dragoslavele și Grozești, unde se vor executa lucrări de frezare în etapa premergătoare asfaltării.

Zona de acces către plaja Modern este consolidată prin placarea treptelor cu metal.
 
De asemenea, pasajul subteran de la Gară este în curs de reabilitare, se execută lucrări de recondiționare a tencuielilor deteriorate.
 
Noi locuri de parcare vor fi amenajate în această săptămână în zona cuprinsă între aleile Lotca și Licurici.

Se creează zone destinate circulației pietonilor și se decopertează carosabilul pentru a fi turnat asfalt.
 
În Portul Tomis, se lucrează intens la amenajarea sistemului pentru colectarea apelor pluviale. Se montează o rigolă din beton care este delimitată cu borduri iar suprafața carosabilă este reconfigurată pentru a crea panta care asigură scurgerea apei.
 
Infrastructura de semnalizare rutieră este modernizată prin recondiționarea echipamentelor de semaforizare și montarea indicatoarelor de informare. Pentru siguranța participanților la trafic, se aplică marcaje rutiere la trecerile de pietoni și în parcările amenajate.

Sursă foto: Primăria Municipiului Constanța

Ti-a placut articolul?

Comentarii