Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:40 06 06 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța Acțiune de donare de sânge în Adamclisi și localități învecinate. Ce beneficii au donatorii

ro

06 Mar, 2020 09:38 674 Marime text

Centrul  Regional  de Transfuzii  Sanguine  Constanța , Primăria  Comunei Adamclisi și Parohiile: Adamclisi, Șipote, Petroșani , Pietreni, Ion Corvin, Cetatea și  Zorile organizează  marți  10 martie 2020, între  orele 09.00- 13.00, o acțiune de donare de sânge.
 
Sunt așteptate toate persoanele sănatoase din localitațile Adamclisi, Sipote, Petroșani,  Pietreni, Ion Corvin, Cetatea , Zorile și Deleni  care  doresc să îi ajute pe pacienții care au nevoie de tratament transfuzional.
 
Pot dona sânge persoane cu vârsta cuprinsă între 18-65 ani (pentru prima donare 18-60 de ani în functie de evaluarea medicală) cu greutatea peste 50 kg ( în funcție de înalțime , constituție), care nu au suferit de hepatită virala, tuberculoză, sifilis, malarie, infecție HiV, epilepsie, diabet zaharat insulino-dependent, boli de inima, transmite printr-un comunicat de presă Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța.
 
„Persoanele peste 50 de ani sunt rugate să aduca de la medicul de familie o adeverința din care să reiasă că nu sunt in evidență  cu boli de inima, neurologice, alte boli cronice care ar contraindica donarea de sânge”, informează sursă citată.
 
Cu  trei zile înainte de donare este interzis consumul de bauturi alcoolice! În  ziua donarii se recomandă un mic dejun ușor (sandwich-uri, fructe, lactate) și minim 500 ml lichide.
 
Persoanele care efectuează o donare completa (450 ml sange) beneficiază la cerere de:
 -7 tichete de masă pentru produse alimentare;
-o zi liberă, în ziua donării, în cazul donatorilor salariați, elevi, studenți și militari.
 -decontarea cheltuielilor de transport în comun în ziua donarii între localitatea de domiciliu/ reședinta înscrisă în actul de identitate și localitatea unde se efectuează donarea de sânge;    
 
 „Va așteptăm  marți, 10 martie 2020, la  Caminul Cultural din localitatea Adamclisi, strada Traian numărul 36 cu un act de identitate valabil, între orele 08.30-13.30”, precizează sursa citată.

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?

Comentarii