Conducerea AEP a trasat noile direcții. Ce se schimbă?
Conducerea AEP a trasat noile direcții. Ce se schimbă?
427
Marime text
În paralel, va fi elaborat un nou regulament de organizare și funcționare al Autorității Electorale Permanente, adaptat obiectivelor de eficiență instituțională, claritate procedurală și utilizare responsabilă a resurselor publice.În cadrul reuniunii, s-a stabilit inițierea demersurilor pentru modificarea cadrului normativ de organizare și funcționare a Autorității Electorale Permanente, în vederea clarificării atribuțiilor instituționale și a consolidării capacității administrative. În acest sens, este necesar ca legea de organizare și funcționare a AEP să fie regândită și promovată ca act normativ distinct, destinat exclusiv acestui scop.
Totodată, conducerea AEP a decis realizarea unei analize a legislației aplicabile în domeniul finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale, în scopul identificării unor soluții de îmbunătățire a cadrului legal existent, astfel încât acesta să răspundă mai eficient realităților actuale și să asigure un nivel ridicat de transparență și integritate- transmit reprezentanții AEP.
Pentru implementarea acestor demersuri, vor fi constituite grupuri de lucru dedicate fiecărui domeniu, cu mandate clare și un calendar de activitate bine definit. Aceste structuri vor asigura coerența și rigoarea procesului de analiză și elaborare a propunerilor.
În același timp, legislația aplicabilă proceselor electorale va fi supusă unui proces de evaluare și revizuire, cu scopul îmbunătățirii acesteia și al consolidării rolului Autorității Electorale Permanente în administrarea alegerilor.
Un alt obiectiv important este îmbunătățirea calității datelor electorale gestionate de AEP, prin optimizarea fluxurilor de colectare, verificare și actualizare a acestora, astfel încât datele utilizate în procesele electorale să fie complete și precise.
Conducerea Autorității urmărește ca instituția să devină mai solidă din punct de vedere administrativ, mai eficientă în exercitarea atribuțiilor sale și mai suplă în organizare și funcționare.
În contextul actual, un obiectiv distinct îl reprezintă reducerea cheltuielilor instituției, prin identificarea unor soluții concrete.
Toate aceste demersuri sunt fundamentate pe aplicarea consecventă a principiilor guvernanței deschise, respectiv transparență, integritate, responsabilitate și participare, principii pe care Autoritatea Electorală Permanentă își propune să le integreze în mod sistematic în activitatea sa.
În perioada următoare, Autoritatea Electorală Permanentă va informa constant opinia publică cu privire la aspectele de interes public care țin de activitatea instituției, precum și referitor la progresul îndeplinirii obiectivelor stabilite.„Autoritatea Electorală Permanentă trebuie să fie o instituție puternică, credibilă și adaptată provocărilor actuale. Ne propunem să consolidăm cadrul legal și instituțional astfel încât AEP să rămână un garant al corectitudinii proceselor electorale, să funcționeze mai eficient, să asigure tratament egal pentru toate formațiunile politice și să răspundă așteptărilor legitime ale cetățenilor. Deschiderea, claritatea, imparțialitatea și responsabilitatea sunt reperele care vor ghida acest proces”, a declarat președintele AEP, Adrian Țuțuianu.
Citește și:
Alegerile locale parțiale: AEP a publicat în Monitorul Oficial Hotărârea privind aprobarea Ghidului finanțării campaniei electorale
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


