Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:06 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CFR Călători Rutele trenului InterCity pe anul 2024! Unde poți ajunge, rapid, din Constanța?

ro

31 Jan, 2024 09:59 811 Marime text
Pentru a oferi accesibilitate la transportul pe calea ferată unei categorii cât mai largi de călători, oferta de transport feroviar de pasageri a CFR Călători este adaptată cererii pieței, atât prin optimizarea tipului de serviciu oferit călătorilor, cât şi a programului şi a capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile.

 

După o pauză de 8 ani, în planul de mers de tren 2022/2023, a fost reintrodus serviciul Intercity pe rutele pe care viteza și condițiile tehnice ale infrastructurii feroviare au permis circulația acestei categorii de tren.

Astfel au fost proiectate pentru circulație în anul 2023 un număr de 12 trenuri pe rutele: București Nord – Cluj Napoca și retur; București Nord – Constanța și retur;  Braşov - Constanța și retur; București Nord – Suceava și retur; București Nord - Pașcani – Iași și retur; București Nord – Teiuș – Arad și retur.

 

În planul de mers de tren 2023/2024, pentru asigurarea și adaptarea traficului de călători la cerințele publicului călător şi acolo unde viteza și condițiile tehnice ale infrastructurii feroviare au permis serviciul Intercity, acesta a fost introdus pe alte două noi relații: Bucureşti Nord – Galați și retur şi București Nord – Bacău – Piatra Neamț și retur.

 

De asemenea, atunci când condițiile tehnice ale infrastructurii feroviare vor permite, CFR Călători intenţionează să introducă acest serviciu și pe alte rute de circulație, cum ar fi București Nord – Craiova – Timișoara – Arad.

 

De la reintroducerea serviciului Intercity în luna decembrie 2022, numărul călătorilor transportați a crescut de la 1500 de călători/zi la 2200 de călători/zi în anul 2023, estimând că în anul 2024, numărul călătorilor transportaţi va avea un trend crescător.

 

Compunerea trenurilor IC este asigurată cu un număr de peste 40 vagoane de călători (vagoane clasa I, vagoane clasa a II-a și vagoane clasa a II-a cu spațiu destinat serviciului de alimentație publică). Toate vagoanele sunt modernizate și au dotări la nivelul standardelor actuale, cu instalație de climatizare, toalete ecologice, uși de acces și intermediare semiautomate, prize electrice pentru încărcare telefon mobil sau laptop, instalație de sonorizare, afişaj digital, rastel pentru bagaje voluminoase în fiecare capăt al salonului. În aceste trenuri, călătorii beneficiază de internet în regim wi-fi, vagoanele având montat echipamentul adecvat și sunt apte pentru circulație cu viteza maximă de 160 km/h și chiar 200 km/h unele dintre ele.

Citește și
Trenul care îi duce pe turiștii din București la Constanța mai repede decât mașina! Anunțul CFR
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii