CFR Călători investește la Mangalia. Licitație de peste 117.000 de lei pentru instalarea unor panouri fotovoltaice (DOCUMENT)
CFR Călători investește la Mangalia. Licitație de peste 117.000 de lei pentru instalarea unor panouri fotovoltaice
04 Nov, 2026 11:48
ZIUA de Constanta
165
Marime text
165
Marime text
CFR Călători, prin Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători (SRTFC) Constanța, a lansat o procedură de achiziție publică pentru instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice la dormitoarele de personal CFR din Stația Mangalia.Sucursala Regională Transport Feroviar Călători Constanța (SRTFC Constanţa) este o sucursală regională în cadrul Socictăţii Naţionale Transport Feroviar de Călători „CFR Calatori” SA București, (SNTFC „CFR Calatori” SA Bucureşti) având ca obiect transportul de călători pe calea ferată, activități de reparare şi revizie a materialului rulant şi activitățile conexe care decurg din acestea.
Valoarea estimată a contractului este de 117.030 de lei, fără TVA, iar procedura a fost publicată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) la data de 3 noiembrie 2026.
Contextul care a determinat achiziția
SRTFC Constanța îşi desfăşoară procesele specifice obiectului de activitate în cadrul subunităților sale : revizii de vagoane, o secţie de exploatare locomotive, şi în stațiile de cale ferată. Conform activității de exploatare a materialului rulant, personalul de tren ia odihnă în spații denumite Dormitoare personal căi ferate.
Subunitatea Stația Mangalia deține trei clădiri Dormitoare personal căi ferate. Pentru clădirile Dormitoare personal căi ferate aferente Staţiei Mangalia, se înregistrează anual un consum de energie electrică de cca 8000 kwh.
În lunile ianuarie - mai şi octombrie — decembrie, când pentru desfăşurarea activității de cazare personal se utilizează doar una din cele trei clădiri dormitor se înregistereză un consum de energie electrică de cca 1200 kwh, iar în lunile iunie, iulie, august când se utilizează toate cele trei clădiri dormitor, se înregistrează un consum energie electrică de cca 6800 kwh. Aceste diferențe sunt generate de tipologia activității în perioada de sezon/extra sezon estival.
Pentru diminuarea costurilor aferente consumului de energiei electrică, în contextul în care preţul acesteia este în continuă creştere şi ca o soluţie ecologică alternativă la sistemele clasice de producere a energiei electrice este oportună investiţia pentru dimensionarea și montarea unui sistem de panouri fotovoltaice de producere a energiei electrice, în varianta sistem on-grid conectat la reţeaua energetică naţională , dar şi cu un sistem adițional de stocare a energiei.
Beneficiile anticipate de către entitatea contractantă
Avantajele aduse de instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice:
- Reducerea poluării. Panourile fotovoltaice utilizează energia solară, o resursă regenerabilă şi inepuizabilă, care nu poluează mediul, aşa cum se întâmplă în cazul combustibililor tradiționali (cărbuni, gaze ete.);
- Costuri scăzute. Pentru că este produsă de la sine şi nu implică extra-costuri de exploatare, energia solară este gratuită;
- Întreţinere minimală şi rezistență. Panourile fotovoltaice au o durată de viață îndelungată (peste 20 de ani) şi nu necesită o mentenanță complicată, mai ales că funcţionarea acestora depinde aproape în totalitate de lumina soarelui. În plus, în cazul în care o componentă se strică (de exemplu, un tub al panourilor solare vidate), o poţi înlocui cu uşurință.
Când expiră termenul pentru depunerea ofertelor
Firmele interesate pot depune ofertele exclusiv prin intermediul platformei SEAP.
Termenul-limită pentru transmiterea ofertelor este 18 noiembrie 2026, ora 15:00, aceasta fiind și data stabilită pentru deschiderea ofertelor în sistemul electronic.
Ofertele trebuie menținute valabile până la 18 februarie 2027.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Licitații publiceSRCF Constanța vrea să repare o locomotivă diesel-hidraulică. Contractul este estimat la 210.000 de lei (DOCUMENT)
Citește și:
Licitații publiceSRCF Constanța vrea să repare o locomotivă diesel-hidraulică. Contractul este estimat la 210.000 de lei (DOCUMENT)
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


