Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:49 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cetăţean român cu mandat de executare, prins de polițiști la frontiera Ostrov

ro

23 Jan, 2020 10:53 1693 Marime text

În Punctul comun de Trecere a Frontierei Ostrov-Silistra s-a prezentat un cetăţean român pe numele căruia autoritățile române au emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru comiterea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice și infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii.
         

În data de 22.01.2020, în Punctul comun de Trecere a Frontierei Ostrov-Silistra s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice trecerii frontierei, pe sensul de ieșire din țară, un cetăţean român, în vârstă de 30 de ani, domiciliat pe raza județului Călărași, călătorind pe jos.

         
Cu ocazia efectuării controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că pe numele persoanei în cauză era emis, în aceeași zi, de către autoritățile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoare de 1 an și 9 luni, pentru săvârşirea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice și infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii.
         
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei bărbatului, acesta fiind predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călărași, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Sursă foto: Garda de Coastă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii