Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:14 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cazino, drumul spre renaștere Dr. ing. Petre Badea, directorul Aedificia Carpați - „Vom respecta sigur acest termen, chiar și în contextul crizei actuale“ (galerie foto)

ro

04 Apr, 2020 00:00 4159 Marime text

O veste bună a înseninat inimile constănțenilor și pe ale tuturor celor ce iubesc Cazinoul din Constanța și își doresc să îl vadă renăscut. Primarul Decebal Făgădău a anunțat ieri semnarea Autorizației de construcție pentru lucrările de la Cazino, desfășurate de asocierea Aedificia Carpați (lider de asociere) & Remon Proiect & Profesional Construct Proiectare SRL & Tehnoinstal SRL.

Directorul general al Aedficia Carpați, dr.ing. Petre Badea, a declarat pentru ZIUA de Constanța că următoarea fază este realizarea Proiectului Tehnic de Execuție a lucrărilor, la care încă se lucrează asiduu, pentru a se respecta termenul de predare, respectiv data de 16 aprilie. „Vom respecta sigur acest termen, chiar și în condițiile crizei actuale“, a precizat dr.ing. Petre Badea.
Primarul Decebal Făgădău a semnat ieri Autorizația de construire pentru lucrările de consolidare și reabilitare a Cazinoului din Constanța. Contractul pentru Cazino a fost adjudecat de asocierea Aedificia Carpați (lider de asociere) & Remon Proiect & Profesional Construct Proiectare SRL & Tehnoinstal SRL, fiind semnat pe data de 20 decembrie 2020. Valoarea la care a fost adjudecat este de 56.627.697,09 lei cu TVA, o sumă mai mică față de cea la care fusese estimat contractul de către reprezentanții Companiei Naționale de Investiții, respectiv de peste 60 de milioane de lei.
 

Proiectanții, susținuți și de constructor

Lucrările oficiale la Cazino au fost deschise pe data de 15 ianuarie 2020, de Ziua Culturii Naționale. Potrivit contractului, etapa de proiectare durează trei luni, urmând să fie încheiată pe data de 15 aprilie, iar ulterior se va trece la etapa de realizare propriu-zisă a lucrărilor, programate să se încheie la mijlocul anul 2022.
Directorul general al Aedificia Carpați, dr.ing. Petre Badea, a declarat pentru ZIUA de Constanța, la aflarea veștii că a fost semnată Autorizația de construire: „Am primit cu bucurie vestea autorizării de către Primăria Municipiului Constanța a lucrărilor de consolidare și restaurare Cazino“.

Acesta a precizat că „proiectanții angajați în a realiza prima fază a documentației tehnice – DTAC au lucrat foarte bine susținuți și de constructor (prin sondaje, organizare șantier) și au depus documentația pentru autorizare în termenul angajat prin contract, respectiv pe data de 15 martie 2020“.
„Primăria Municipiului Constanța, prin domnul primar Decebal Făgădău, a reacționat prompt prin analizarea documentației și întocmirea și semnarea Autorizației de construcție, astăzi (nr., ieri) 3 aprilie 2020“, a declarat Petre Badea.
 

Lucrări de organizare de șantier

În continuare, acesta a explicat care sunt pașii ce vor fi făcuți în continuare la Cazino. „Următoarea fază este realizarea Proiectului Tehnic de Execuție a lucrărilor - PTE , la care s-a lucrat și se lucrează asiduu - termenul contractual fiind 16 aprilie 2020. Facem eforturi să predăm proiectul tehnic de execuție la Compania Națională de Investiții pentru a fi avizat în CTE. După avizare, va fi emis ordinul de începere lucrări de către C.N.I.“.
În ciuda perioadei dificile pe care o parcurge România la ora actuală, pe fondul epidemiei de Coronavirus, directorul general al Aedificia Carpați a dat asigurări că termenul va fi respectat: „Vom respecta sigur acest termen, chiar și în condițiile crizei actuale. Până atunci, vom continua să realizăm lucrări de organizare de șantier: drum acces, containere, instalații electrice, schele la interior și la fațade și nu numai“.

Așadar, în perioada următoare, constănțenii și cei care iubesc Cazinoul vor putea începe să creadă, efectiv, în visul de a-l vedea restaurat: vor fi instalate și schelele la exteriorul clădirii și realizarea efectivă a lucrărilor va putea începe.
Ar mai fi de amintit faptul că, ministrul Dezvoltării, Ștefan Ion, a declarat pentru ZIUA de Constanța cu o ocazie anterioară, respectiv în luna ianuarie, că banii din care va fi refăcut Cazinoul sunt disponibili la CNI.
„Compania Națională de Investiții dispune de toate fondurile necesare pentru a continua și finaliza cu succes, în termenul stabilit, lucrările de consolidare și restaurare“, a precizat ministrul la momentul respectiv. În contextul dat, acesta a precizat că „astfel, nu am nicio îndoială că, la finalul celor 30 de luni, cât durează proiectul, ne vom putea mândri cu un Cazino cu adevărat renăscut“.
 

Citește și:

Undă verde şi de la Primăria Constanţa pentru Cazino! S-a semnat autorizaţia de construire

Ședință online:
Comisia Națională de Arheologie a aprobat lucrările de la Cazino. Ce condiție s-a pus

Vești bune în vremuri grele:
Lucrările la Cazino continuă. S-au depus actele necesare pentru obținerea avizelor. Ce ne-au declarat specialiștii


Ministrul Dezvoltării:
„Nu văd să mai existe, efectiv, niciun impediment pentru reabilitarea Cazinoului“

Renăscut în iulie 2022, cu expoziţia „Istoria Cazinoului“:
Ce va găzdui Cazinoul după ce îşi va redeschide porţile. Interviu cu primarul Decebal Făgădău (video)

„Îl putem salva şi o vom face. Va străluci“:
Ziua în care Cazinoul a fost pus deasupra tuturor orgoliilor

Sub semnul contestaţiilor:
Radiografia reabilitării Cazinoului

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii