Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:41 22 01 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bonello Proiect a cotestat licitațiile organizate de primăria Constanța pentru reabilitare clădirilor CN Mircea cel Bătrân și liceului teoretic Traian

ro

20 Nov, 2021 00:00 873 Marime text
  • Sucevenii de la Bonello Proiect SRL au contestat la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor două licitații organizate de primria Constanța
  • Prima, privind atribuirea contractului de servicii având ca obiect Serviciul de elaborare documentație tehnico-economică aferentă proiectului „Creșterea
    eficienței energetice a imobilului Colegiul Național Mircea cel Bătrân,
    Constanţa" iar cea de-a doua, privind documentația pentru imobilul Liceului Teoretic Traian
  • Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a emis două decizii separate
  • Prima contestație, care viza lucrările la Colegiul Mircea cel Bătrân a fost respinsă
  • În cazul celei de-a doua contestații, CNSC a admis contestația formulată de către Bonello Proiect SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă primăria Constanța și a anulat licitația
 

 
 
Sucevenii de la Bonello Proiect SRL au contestat la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor două licitații organizate de primria Constanța. Prima, privind atribuirea contractului de servicii având ca obiect Serviciul de elaborare documentație tehnico-economică aferentă proiectului „Creșterea eficienței energetice a imobilului Colegiul Național Mircea cel Bătrân,
Constanţa" iar cea de-a doua, privind documentația pentru imobilul Liceului Teoretic Traian.

Astfel, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a emis două decizii separate.

Prima contestație, pentru ca s-a solicitat anularea procesului verbal nr. 162150/16.08.2021, a adresei de comunicare a rezultatului nr. 192846/28.09.2021, a raportului procedurii nr. 192830/28.09.2021 și dispunerea de măsuri reparatorii prin obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei a fost respinsă prin decizia nr. 2468 / C2 / 2633.
 
În cazul celei de-a doua contestații, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a emis decizia nr.2462/C6/2634 prin care a admis contestația formulată de către Bonello Proiect SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă primăria Constanța și a anulat raportul procedurii nr. 193327/29.09.2021, în partea referitoare la evaluarea ofertei aparținând contestatoarei precum și actele subsecvente acestuia, inclusiv comunicarea rezultatului procedurii nr. 193334/29.09.2021.

CNSC a mai obligat autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire în cauză cu reevaluarea ofertei tehnice aparținând Bonello Proiect SRL,cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 209 alin.(1) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, conform motivării anterioare, în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei.


Împotriva prezentelor decizii se pot formula plângeri, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr.
101/2016.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:
 
Bucureștenii care modernizează bulevardele 1 Decembrie și Lăpușneanu dați în judecată de Primăria Constanța pentru abandonarea lucrărilor la liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii