BNS solicită urgentarea aprobării bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici din industria națională de apărare.
BNS solicită urgentarea aprobării bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici din industria
10 Jul, 2025 13:49
ZIUA de Constanta
179
Marime text



Potrivit unui comunicat al BNS, întârzierile actuale generează efecte grave:
- Întârzierea salariilor, neachitarea contribuțiilor sociale și riscul declanșării conflictelor de muncă în cadrul companiilor strategice, precum și exodul inginerilor și al operatorilor specializați;
- Suspendarea plăților pentru utilități, cu risc de întrerupere a producției și costuri suplimentare masive pentru repornirea instalațiilor;
- Blocarea programului multianual. Achiziţiile de utilaje, modernizările de linii tehnologice şi proiectele de capacitate nouă necesită credite de angajament incluse în buget. Fără acestea, contractele-cadru cu furnizori străini nu pot fi semnate, cotaţiile comerciale îşi pierd valabilitatea după 60-90 de zile, iar noile oferte sunt deja indexate cu inflaţia industrială europeană, lucru care ridică preţul pe proiect cu 8-12% şi erodează sustenabilitatea economică;
- Blocarea investițiilor esențiale pentru retehnologizare, modernizare și extinderea capacităților de producție;
- Pierderea accesului la finanțări europene, inclusiv granturi nerambursabile în cadrul programelor „Actul pentru Sprijinirea Producției de Muniție” și Fondul European de Apărare, unde cerinţa de cofinanţare naţională minimă de douăzeci la sută trebuie dovedită prin buget aprobat la data depunerii aplicaţiei.;
- Suspendarea dreptului de a efectua plăţi curente şi de capital provoacă un deficit sever de lichiditate. Companiile se văd silite să recurgă la credite-punte bancare scumpe, iar băncile majorează marjele de risc sau cer garanţii suplimentare
- Efecte negative asupra imaginii României în relația cu partenerii NATO și UE, prin compromiterea capacității de a onora contractele internaționale.În lipsa unui buget aprobat, companiile din apărare sunt forțate să recurgă la împrumuturi bancare costisitoare, cu riscuri majore de intrare în incapacitate de plată și impact în lanț asupra întregului lanț de furnizori, în special întreprinderile mici și mijlocii.
Având în vedere că lipsa acțiunii imediate poate conduce la colapsul unor companii esențiale pentru securitatea națională și la pierderea unor oportunități strategice de finanțare și dezvoltare, Blocul Național Sindical solicită finalizarea de urgență a procesului de aprobare a bugetelor.
Citește și:
Proteste ale BNS în fața Ministerului de Finanțe și a mai multor instituții publice din țară
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii