Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:33 23 05 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asociaţia „Verde Urban“ solicită Primăriei Constanţa demararea procedurilor de preluare a Hanului Balcan

ro

08 Apr, 2019 00:00 896 Marime text
Asociaţia „Verde Urban“ continuă campania „Patrimoniu” şi readuce în atenţia autorităţilor situaţia Hanului Balcan, în trecut o replică a Hanului lui Manuc din Bucureşti, la un nivel adaptat pretenţiilor urbei de la malul mării.

„Din păcate, în paralel, aflat într-o zonă dezumanizată de conţinut prin confiscările de proprietăţi ante ori interbelice şi mai ales prin devalorizarea patrimonială prin darea în regim de locuinţă «civilizaţională» pentru diferite categorii de cetăţeni de la periferia societăţii, Hanul Balcan nu mai emană aceeaşi imagine impozantă, intrând uşor în desuetudine în trendul zonei adiacente.
 
După anul 1989, au loc ultimele zvâcniri de orgoliu ale clădirii când, aflată provizoriu în patrimoniul societăţii Litoral SA, aici existau o pizzerie şi chiar o sală de proiecţii video iar ulterior intră în procesul aşteptat şi poate, într-o bună măsură, normal al retrocedărilor.
 
De aici începe sarabanda pe de o parte a intereselor unor noi potenţaţi politici, proaspăt îmbogăţiţi, care încearcă să-şi însuşească prin orice mijloace părţi importante ale istoriei oraşului, mânaţi exclusiv de interese imobiliare şi nicidecum de vreo conştiinţă, iar pe de altă parte a dezinteresului cronic al autorităţilor locale ori neputinţa moştenitorilor de a reda oraşului un simbol al trecutului nu foarte îndepărtat.
 
Fiind clasat totuşi pe lista monumentelor istorice şi sub protecţia directă a legii de protejare a acestora, construit pe o fundaţie solidă şi cu ziduri rezistente, Hanul Balcan se încăpăţânează să rămână în picioare, încurcând planurile oricărui doritor de demolare rapidă şi înlocuirea acestuia cu o clădire fără nicio noimă urbană reală”, susţin reprezentanţii Asociaţiei „Verde Urban“.
 
Ajungând în zilele noastre, autoritatea locală, prin persoana primarului municipiului, a reiterat promisiuni privind revitalizarea arterei comerciale Ştefan cel Mare. „Până la acel punct, însă factorii decizionali nu îşi fac nici un plan din a proteja şi prezerva urbanistic zone istorice precum cea delimitată de strada Ştefan cel Mare, strada Griviţei, strada IG Duca şi strada Atelierelor şi ne trezim cu un proiect futurist de P+4 în imediata proximitate a Hanului Balcan. Întreaga zona delimitată de străzile amintite, cu element central geografic şi emblematic, Hanul Balcan, trebuie să facă obiectul definirii ca zonă de importanţă publică locală specială şi să se interzică acţiunea invazivă menită să denatureze caracterul istoric al acesteia. De ce nu ar putea să se transforme şi zona Hanului Balcan într-o astfel de zonă? Este prea complicat? Am spune că nu. Voinţa şi viziunea sunt cele care lipsesc. Soluţiile europene, fie ele ca idei, dar şi financiare... există! Ne sunt la îndemână! Şi totuşi, nu există minţile luminate care să reînvie, să retransforme oraşul nostru uitat de timp şi de oameni”, mai notează Asociaţia.
 
„Verde Urban“ vine către administraţia locală din Constanţa cu propunerea să se realizeze un funicular pe artera comercială Ştefan cel Mare care să lege Hanul Balcan de Mormântul Hypogeu, până pe faleză. Sau să plece din zona clădirii arhivelor de stat, să coboare pe faleză pe o promenadă a plajei Modern şi să treacă mai departe prin zona Parc - Faleză - Promenadă, pe toată întinderea oraşului la malul mării.
 
„Prin diverse soluţii europene, Hanul Balcan poate deveni un monument de referinţă al oraşului şi un pol de atracţie în jurul căruia poate fi revitalizată o întreagă zonă în moarte clinică! Prin preluarea clădirii de către autoritatea publică şi deschiderea acesteia, prin crearea unei platforme pietonale de jur împrejur (prin exproprieri de utilitate publică), coroborată cu reglementarea urbanistică acestei zone în corelare cu întreaga arteră Ştefan cel Mare, parcare subterană de deservire pentru întreaga zonă comercială, se oferă premisele dezvoltării întregii zone. Săli de expoziţii temporare, cafenele, magazine artizanale şi alte oportunităţi vor veni să repună pe harta interesului turistic, imobiliar şi de orice alt tip întreaga zonă”, mai arată Asociaţia „Verde Urban“ în punctul său de vedere.
 
Până atunci, Asociaţia solicită Primăriei Constanţa protejarea monumentului istoric concomitent cu demararea procedurilor de preluare a acestuia de către autoritatea publică, protejarea zonei istorice din perimetru şi respingerea oricăror demersuri imobiliare care perturbă linia şi armonia arhitecturală. Doar aşa se pot asigura premisele unei dezvoltări viitoare reale a acestei zone.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii