Anchetă internă demarată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, după ce un pacient a căzut de pe o targă
Anchetă internă demarată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, după ce un pacient a căzut de pe o
12 Nov, 2025 18:30
ZIUA de Constanta
119
Marime text
119
Marime text

O anchetă internă a fost demarată la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Ploiești, după ce un pacient a căzut de pe o targă la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), incidentul neavând consecințe medicale, potrivit Agerpres.
''Căderea nu a avut consecințe medicale, neconstatându-se leziuni secundare. Pacientul conștient, cooperant, a declarat cadrelor medicale că s-a mobilizat la marginea tărgii pentru a-și aranja vestimentația, moment în care a alunecat'', se arată într-un comunicat emis, miercuri, de SJU Ploiești.
Potrivit sursei citate, a fost demarată o anchetă internă în urma căreia întreg personalul aflat în tura respectivă a dat notă explicativă, fiind sesizată și Comisia de disciplină.
''În momentul de față se face o analiză și se stabilesc relațiile de cauzalitate care au dus la apariția incidentului. Ca măsură preliminară, s-a decis trimiterea întreg personalului din tură către comisia de disciplină, gradul de vinovăție și amploarea sancțiunilor urmând a fi stabilite de comisie'', se precizează în comunicat.
Totodată, s-a decis verificarea întregului inventar de tărgi din cadrul spitalului și retragerea până la remediere în cazul unor eventuale defecțiuni.
În urmă cu câteva săptămâni, un pacient în vârstă de 85 de ani a căzut de pe o targă la SJU Ploiești în timpul unui transfer între spitale, bărbatul fiind în stare gravă.
Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Ploiești, Andrei Ilinca, a transmis atunci, la solicitarea AGERPRES, că în acest incident a fost implicat un pacient care a fost externat din SJU Ploiești și preluat de ambulanța unui alt spital în vederea efectuării unui transfer în spitalul respectiv. În timp ce era scos de către ambulanțier pe targa acelei ambulanțe, s-a produs un accident, și anume targa s-a dezechilibrat, iar pacientul a căzut, suferind un traumatism cranio-cerebral.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


