Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:17 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amenzi de 7.000 de lei, aplicate la protestul din Piaţa Victoriei

ro

08 Nov, 2020 20:27 1851 Marime text
  • Jandarmeria Bucureşti a aplicat, duminică, amenzi de 7.000 de lei unor protestatari din Piaţa Victoriei pentru nerespectarea măsurilor de prevenire şi combatere a pandemiei de COVID-19.

Potrivit datelor comunicate de Direcţia Generală de Jandarmi a municipiului Bucureşti, echipele de dialog ale Jandarmeriei Capitalei au discutat cu organizatorii şi cu persoanele prezente pentru a le aduce la cunoştinţă prevederile legale şi măsurile care vor fi luate în cazul nerespectării acestora, scrie Agerpres.

"În conformitate cu prevederile legale în vigoare, pe timpul stării de alertă, organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii sau orice alte întruniri sunt permise cu participarea a maximum 100 de persoane. (...) Până în prezent, au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 7.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 şi 29 de persoane au fost avertizate. În continuare, sunt desfăşurate activităţi specifice de identificare şi sancţionare şi a altor persoane care au încălcat prevederile legii", precizează sursa citată.


Totodată, o persoană care a fost surprinsă folosind o dronă în Piaţa Victoriei a fost sancţionată contravenţional.

Citește și: Protest în Piaţa Victoriei, împotriva noilor restricţii
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii