Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:10 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ambulanță pentru nou-născuții în stare critică, în dotarea ISU Dobrogea (GALERIE FOTO)

ro

04 May, 2022 14:16 828 Marime text
Ambulanță pentru nou-născuți în stare gravă. Foto: ISU DobrogeaO ambulanță pentru nou-născuții în stare critică a intrat în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța. 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța a primit, ieri, o ambulanță destinată transportului nou-născuților aflați în critică, scopul fiind creșterea calității misiunii de răspuns la urgențe, pe zona de neonatologie.
         
Potrivit unui comunicat al ISU Dobrogea, autospeciala asigură transportul nou-născuților aflați în stare critică în condiții de terapie intensivă, fiind dotată cu un incubator, butelii de oxigen, ventilator automat, defibrilator, truse pentru resuscitarea nou-născutului, precum și alte echipamente specifice.

Se încadrează cu un conducător autor din cadrul ISU Dobrogea, un medic și un asistent medical din cadrul Unității de Primiri Urgențe care au cursuri în neonatologie sau cu specialiști neonatologi din cadrul Secției de Neonatologie a Spitalului de Urgență Constanța.

„Ambulanța o va înlocui pe cea deja existentă în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța încă din anul 2009, care va intra în rezervă operativă.
         
Ambulanța de transport nou-născuți în stare critică va deservi Regiunea 7 S-E (Constanța, Galați, Tulcea, Brăila, Vrancea și Buzău).

Autospeciala din dotarea ISU Dobrogea se alătură altor 11 de acest tip achiziționate la nivel național prin intermediul proiectului Îmbunătățirea capacității de intervenție la urgențe medicale (finanțat prin Programul Operațional Regional), și prin proiectul VIZIUNE 2020 (finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare). Valoarea totală a investițiilor este de două milioane de euro“ - au mai precizat reprezentanții ISU Dobrogea.

 Sursa foto: ISU Dobrogea
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii