Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:38 20 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate sesizată în cazul împrejmuirii terenurilor de pe malul lacului Siutghiol! Afaceristul Virgil Dulea somat să facă dovada statutului amplasamentelor (DOCUMENTE)

ro

10 Oct, 2022 00:00 3028 Marime text
 
 
  • Remus Negoi a depus o sesizare la Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate cu privire la faptul că o parte din malul lacului Siutghiol, zona cartierului Palazu Mare, este îngrădită, fiind încălcată legea privind ariile protejate
  • Urmare a sesizării au fost efectuate verificări la faţa locului şi au fost identificate două terenuri împrejmuite, ce aparţin societăţii Master Fishing SRL
  • Master Fishing a fost înființată în anul 1993 și are ca principal domeniu de activitate acvacultura în ape dulci
  • Firma a avut în anul 2021 o cifră de afaceri de 225.260 lei, 4 angajați și un profit pe minus (-73.861) lei. Datoriile firmei au depășit 727.000 lei
  • Dulea deține 99,98% din acțiunile societății în timp ce Cristina Șerbu este asociat minoritar cu 0.02%
  • Virgil Dulea deține casa de amanet Garant din Constanța
  • În aprilie 2019, judecătorii Curţii de Apel Constanţa au decis achitarea definitivă a lui Virgil Dulea, acesta fiind acuzat de evaziune fiscală şi spălarea banilor
 
 
Senatorul USR Remus Negoi a depus o sesizare la Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate cu privire la faptul că o parte din malul lacului Siutghiol, zona cartierului Palazu Mare, este îngrădită, fiind încălcată legea privind ariile protejate.
 
În răspunsul primit, vezi secțiunea „documente” se confirmă faptul că lacul Siutghiol face parte dintr-o arie naturală protejată pentru care ANANP reprezintă autoritatea responsabilă cu rol în administrarea acesteia.


 Remus Negoi, senator USR Constanța


Remus Negoi spune că urmare a sesizării „au fost efectuate verificări la faţa locului şi au fost identificate două terenuri împrejmuite, ce aparţin societăţii Master Fishing SRL.
 
În plus, pe unul dintre terenuri a fost găsită o rampă veche”, afirmă parlamentarul.
 
ANANP a transmis că după control au fost luate o serie de măsuri.
 
Astfel, s-a solicitat firmei Master Fishing SRL să trimită documentele privind statutul amplasamentelor, întrucât suprafaţa vizată de control era împrejmuită şi accesul restricţionat.
 
Au fost luate coordonatele în vederea stabilirii poziţiei terenurilor în raport cu aria protejată.
 
S-a constatat că pentru terenurile împrejmuite şi lucrările efectuate nu a fost înregistrată nicio solicitare la ANANP privind emiterea avizului.
 
„ANANP a comunicat că în momentul în care se va clarifica situaţia terenurilor şi a lucrărilor aferente, în raport cu prevederile legale, se va stabili dacă trebuie sau nu aplicate sancţiuni.
 
Având în vedere că nici Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură nu a emis o autorizaţie pentru lacul Siutghiol, aşa cum se arată în răspunsul primit la sesizarea înaintată către ANPA, înseamnă că activităţile desfăşurate pe lac sunt extrem de suspecte şi trebuie luate urgent măsuri pentru protejarea mediului“, apreciază parlamentarul USR de la Constanța.



Terenurile împrejmuite care aparțin Master Fishing SRL potrivit Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate


Procese cu instituțiile statului
 
În urmă cu mai mulți ani, Master Fishing SRL a deschis o acțiune în instanță, pentru a obliga Consiliul Local Constanța să-i atribuie contractul de concesiune asupra suprafeței de 15 hectare de teren, cu destinație agricolă, din bazinul acvatic al Lacului Siutghiol.

Dosarul s-a rejudecat, iar pe data de 01.10.2019, Curtea de Apel Constanța, a admis acțiunea și a obligat Consiliul Local să atribuie, prin atribuire directă, contractul de concesiune.

Iată soluția pe scurt: „Admite excepția lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia Domeniilor Statului, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, Administraţia Naţională Apele Române, Consiliul Local Ovidiu şi Consiliul Local Năvodari. Respinge acţiunea introdusă împotriva pârâţilor Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia Domeniilor Statului, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, Administraţia Naţională Apele Române, Consiliul Local Ovidiu şi Consiliul Local Năvodari ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Admite în parte acţiunea. Obligă pârâţii Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul Local Constanţa să încheie în favoarea reclamantei Master Fishing SRL, prin metoda atribuirii directe, conform Legii 268/2001, un contract de concesiune asupra suprafeţei de 15 ha teren cu destinaţia agricolă din bazinul acvatic al Lacului Siutghiol,(…) Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel Constanţa”.

Însă Primăria Constanța, împreună cu Consiliul Local, au cerut revizuirea fondului, astfel încât, solicitare înregistrată marți, 11.08. 2020 tot la Curtea de Apel. Potrivit portalului instanțelor la termenul din 10.12.2020, magistrații au decis „să suspendă judecata cererii de revizuire formulată de revizuenţii Municipiul Constanţa prin primar şi Consiliul Local Constanţa faţă de sentinţa civilă nr.177/CA din 01.10.2019 a Curţii de Apel Constanţa până la soluţionarea recursului formulat împotriva aceleaşi decizii formulat în dosarul nr.1001/36/2011* aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.12.2020”.

Master Fishing SRL mai are un dosar (29155/301/2021) pe rolul Tribunalului București, secția V civilă, unde este apelant împotriva Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură înregistrat pe 15.06.2022 dar și alte două la Constanța împotriva aceleiași instituții. 

Este vorba despre dosarul nr. 330/36/2022 înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța. Obiectul dosarului este o amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ) și dosarul nr. 17387/212/2022 înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanța, secția civilă având ca obiect acțiune în răspundere delictuala pretenții.
 
Încă din 2010 se judecă pentru lacul Siutghiol
 
Din 21 decembrie 2006, Lacul Siutghiol era administrat de SC Marin SRL în baza unui contract cu Apele Române Dobrogea Litoral.
 
Trei ani mai târziu, două societăţi comerciale au început procesele pentru lacul Siutghiol. Este vorba despre SC Marin SRL, afacere în care sunt erau implicați Sorin Gabriel Strutinsky şi Emil Marin, pe de-o parte, şi Agil SRL care aparținea lui Virgil Dulea care susţinea șa vremea respectivă că deţine o porţiune de lac, în baza unui contract încheiat cu vechiul administrator al lacului, Agenția Domeniilor Statului.

În fapt, societatea a avut un contract pentru 15 hectare de teren, cu destinaţie agricolă luciu de apă, încheiat cu ADS, dar care nu a mai fost valabil din 21 decembrie 2006, momentul publicării OUG 662 privind inventarul domeniului public si privat al statului.
 
Despre Master Fishing SRL fostă Agil SRL
 
Master Fishing a fost înființată în anul 1993 și are ca principal domeniu de activitate acvacultura în ape dulci.
 
Societatea a declarat pierdere pe anul fiscal 2021, și o cifră de afaceri de 225.260 lei , 4 angajați și datorii în valoare de 727.000 lei.
 
Dulea deține 99,98% din acțiunile societății în timp ce Cristina Șerbu este asociat minoritar cu 0.02%.
 
Administratori sunt: Daniel Negrescu și Ion Gaidargiu. Firma are 3 puncte de lucru în Constanța.
 
Virgil Dulea are calitatea de asociat sau/și administrator la societățile Agil Gold&Silver SRL , Carisma Gold Online SRL, Ceramico Gold SRL, IFN Garant Grup Credite SRL , Master C. Stand-By SRL, Seaside Invest SRL și Sigma Credit SRL .
 
Virgil Dulea deține casa de amanet Garant din Constanța, și a avut calitate de asociat sau administrator în peste șaizeci de societăți comerciale , în prezent radiate.

În aprilie 2019, judecătorii Curţii de Apel Constanţa au decis achitarea definitivă a lui Virgil Dulea, acesta fiind acuzat de evaziune fiscală şi spălarea banilor.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Mormane de pământ provenit de la construcții sufocă malul lacului Siutghiol din Mamaia Sat. A fost sesizată Garda de Mediu!

Strutinsky şi Dulea se ceartă pe Siutghiol (documente)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii