Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:50 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acțiune umanitară inițiată de polițiștii de frontieră tulceni. Copiii i-au răsplătit cu colinde și îmbrățișări (galerie foto)

ro

13 Dec, 2019 14:39 1656 Marime text
13 decembrie 2019 a fost o zi încarcată de emoţie pentru poliţiştii de frontieră tulceni.

Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Tulcea și Sectorul Poliţiei de Frontieră Pardina, împreună cu Biroul Teritorial al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Poliţia de Frontieră şi Corpul Naţional al Poliţiştilor au organizat un eveniment caritabil pentru copiii de la Centrul de Plasament pentru Recuperarea și Reabilitarea Copilului cu Handicap Sever “Pelican” din municipiul Tulcea.

Astfel, au încercat să aducă puțină bucurie în sufletele copiiilor aflați în suferinţă și, în cadrul activității, a avut loc un exercițiu demonstrativ împreună cu câinele de serviciu SIG, de la Sectorul Poliției de Frontieră Pardina, dar și o prezentare a Poliției de Frontieră Române, putând să afle astfel câteva taine ale meseriei de polițist de frontieră.

Totodată, polițiștii de frontieră au oferit în dar dulciuri, consumabile și trei dispozitive tip tabletă care să le fie de folos în activităţile pe care le desfăşoară zi de zi pentru toți cei 53 de copii cu vârste cuprinse între 6 luni și 20 de ani din cadrul Centrului.

Copiii prezenți și-au exprimat bucuria sinceră pentru momentele oferite de către colegii noștri, răsplătindu-i pe aceștia cu colinde, mulțumiri și îmbrățisări.
Polițiștii de frontieră vor continua astfel de acțiuni umanitare în perioada sărbătorilor de iarnă, dar și ori de câte ori este nevoie.


Sursa foto: Garda de Coastă 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii