Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:07 30 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acțiune a polițiștilor IPJ Constanța în stațiunea Mamaia! Ce nereguli au fost constatate

ro

30 Aug, 2026 14:17 160 Marime text
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat, în noaptea de 29/30 august a.c., o acțiune cu forțe mǎrite în stațiunea Mamaia, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea consumului și traficului de substanțe interzise, precum și pentru creșterea gradului de siguranță a turiștilor și a cetățenilor.

Potrivit IPJ Constanța, acțiunea a vizat verificarea mai multor unități de alimentație publică și a unui local tip club din stațiunea Mamaia, precum și a zonelor adiacente acestora, în scopul prevenirii și combaterii faptelor antisociale, al consumului și traficului de substanțe interzise și al creșterii gradului de siguranță publică.

La activități au participat polițiști din cadrul Secției de Poliție Mamaia, împreună cu polițiști ai structurilor de ordine publică, investigații criminale, investigarea criminalității economico-financiare, criminalistică și acțiuni speciale.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în valoare de 21.000 de lei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate a fost luată măsura complementară de suspendare a activității a localului controlat“ - conform IPJ Constanța


Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de  Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța și ai lucrătorilor din cadrul Autorității Nationale pentru Protecția Consumatorilor.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii